În timp ce Ioan Herbei este preocupat de propria imagine şi de răfuieli politice imaginare cu adversarii politici, Staţiunea Moneasa, aflată în păstorirea acestuia, una dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul Arad, pierde o finanţare de 5 milioane de euro din cauza ignoranţei cu care a fost tratat un proiect.
Termenul limită pentru depunerea documentaţiei la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest a fost data de 25 octombrie însă edilul a rămas împotmolit la faza de redactare a proiectului iar posibilitatea obţinerii finanţării a fost pierdută.
Banii erau destinaţi infrastructurii staţiunii, iar proiectul ar fi trebuit să cuprindă modernizarea parcului central al staţiunii, a căilor de acces spre obeictivele turistice naturale şi instalarea unor puncte de acces la internet fără fir pe întreg arealul staţiunii.
Chiar şi fără personal calificat în cadrul primăriei, Herbei promitea în cadrul unei condefinţe de presă că că administraţia locală se va ocupa de redactarea proiectului şi depunerea documentaţiilor pentru singurul proiect pe care îl avea primăria pentru staţiune.
Din motive doar de el ştiute, Ioan Herbei, edilul din Moneasa, a refuzat ajutor logistic din partea Consiliului Judeţean Arad, pentru redactarea la timp a documentaţiei în vederea accesării sumei de 5.000.000 de euro prin Programul Operaţional Regional (POR). Acesta a declarat că a stat de vorbă cu un coleg de la PSD despre modul în care se întocmeşte un astfel de proiect, fără a se implica în mod concret în pregătirea documentaţiei.
“Domnul Cionca a spus că vrea să ne ajute, dar nu a făcut nimic concret. Nu am refuzat ajutor, dar nici nu m-am dus să îl cer. Eu am cerut ajutor în PSD, unui consilier judeţean (Alin Pop – n.r.) şi unei persoane care ştie să scrie proiecte” a declarat Ioan Herbei.
Deşi recunoaşte că nu are capacitatea logistică de a gestiona şi a atrage fonduri pentru staţiune, primarul PSD se încăpăţânează să lege soarta staţiunii de localitatea Moneasa.
Consiliul Judeţean Arad a încercat în repetate rânduri să preia Staţiunea Moneasa, ba chiar a trimis o scrisoare către Ministerul Turismului în care este relatată incapacitatea Primăriei Moneasa de a susţine financiar întreaga staţiune, însă demersurile s-au lovit de refuzul edilului Ioan Herbei.
“Primăria unei comune precum Moneasa, care are 800 de locuitori, nu are forţa de a face proiecte şi de a le co-finanţa. Primăria nu va avea niciodată personalul necesar gestionării unor proiecte de mare amploare. La Consiliul Judeţean avem oameni cu mare specializare şi nu mai vorbesc despre anvergura unui minister care ar putea prelua staţiunea şi să aducă fondurile necesare valorificării potenţialului imens pe care îl are”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele CJA.
Ioan Herbei- Vizionarul!
Rămas fără singurul proiect de finanţare a staţiunii, Herbei, încearcă să arunce vina pe Consiliul Judeţean şi vorbeşte acum de proiecte fantasmagorice.
Ca să îşi dovedească priceperea în administraţie, edilul vorbeşte acum de un viitor centru SPA pe locul unui istlaz întins pe 20 de hectare din apropierea localităţii şi o pârtie de schi, despre care se tot vorbeşte în ultimul sfert de secol însă nici pentru aceste două proiecte măreţe, Ioan Herbei nu s-a apucat de documentaţie, totul rămânând la nivel de vorbe în vânt.
sursă: ghidularadean.ro