Campania electorală pentru alegerile locale parțiale care vor avea loc pe 5 noiembrie în localități din 13 județe începe duminică, urmând a se încheia sâmbătă, 4 noiembrie, la ora 7.00.
Guvernul a stabilit organizarea în data de 5 noiembrie a scrutinului local parțial pentru alegerea primarului în 16 localități în care această funcție a rămas vacantă, precum și pentru alegerea consiliului local într-o comună.
Fondurile necesare în vederea organizării alegerilor locale parțiale din 5 noiembrie se ridică la 4,368 milioane de lei și sunt alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru acest an.
Alegerile parțiale vor fi organizate în municipiul Deva — județul Hunedoara, precum și în comunele Bocsig — județul Arad, Nicșeni — județul Botoșani, Călărași — județul Cluj, Pantelimon și Bărăganu — județul Constanța, Telești — județul Gorj, Balș — județul Iași, Bîrghiș — județul Sibiu, Drăgoiești — județul Suceava, Cervenia, Poieni, Salcia — județul Teleorman, Checea — județul Timiș, Oșești — județul Vaslui, Vlădești — județul Vâlcea.
Totodată, vor fi organizate alegeri parțiale pentru Consiliul Local din comuna Mereni, județul Constanța.
La Primăria Deva, pentru postul de primar ,,se luptă” 9 candidați
Marius Vasile Blendea (independent, susținut de Pro România)
Ioan Brîndușe (PSR)
Velu Adrian Călușer (independent)
Eduard Claudiu Cristoi (independent)
Lucian Francisco Davidoni (USR)
Vasile Ioan Iovan (PMP)
Petru Mărginean (PSD)
Florin Nicolae Oancea (PNL)
Ioan Ovidiu Popa (ALDE)
La Checea, județul Timiș, candidează pentru fotoliul de primar Cristian Oniță, Aranca Valea (PMP) și Daniel Florin Florea (PNL).
În Bocsig, județul Arad, candidează la Primărie următorii: Teodora Abrudean (PSD), Adriana Băcioi (PNL), Daniel Crîsta (ALDE), Teodor Miclăuș (USR), Ioan Diman (PMP), Teodor Pătrăuță (independent) și Iulian Munteanu (independent)
Executivul a stabilit, prin hotărâre, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale: campania electorală începe cu 15 zile înainte de data alegerilor, pe 22 octombrie, și se încheie pe 4 noiembrie, ora 7.00.
Guvernul a decis și măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale, fiind stabilite atribuțiile și sarcinile care revin Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Institutului Național de Statistică, Serviciului de Telecomunicații Speciale, instituțiilor prefectului, primarilor, președinților consiliilor județene și președinților tribunalelor.
Radiourile și televiziunile pot transmite începând de duminică informații despre alegerile locale parțiale din 5 noiembrie, potrivit unei decizii adoptate de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA).
“Reflectarea campaniei electorale în audiovizual începe duminică, 22 octombrie 2017, și se încheie sâmbătă, 4 noiembrie 2017, ora 7.00”, prevede decizia.
Conform acesteia, posturile de radio și de televiziune private, inclusiv de televiziune prin cablu, au avut obligația să comunice CNA, până joi, 19 octombrie, implicarea lor în campanie, lista emisiunilor electorale pe care le vor realiza, precum și intervalele de timp în care vor fi difuzate emisiunile respective.
Decizia stipulează că, pentru reflectarea campaniei electorale, radiodifuzorii pot realiza și difuza numai următoarele tipuri de emisiuni cu caracter electoral: cele informative, electorale și cele de dezbatere electorală.
În perioada campaniei electorale, radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni produse, realizate sau moderate de candidați și de reprezentanți declarați ai competitorilor electorali. Emisiunile informative se supun obligației de obiectivitate, echitate și de informare corectă a publicului iar prezentarea activităților de campanie va fi realizată exclusiv de radiodifuzori, a mai decis CNA.
Candidații care dețin funcții publice pot apărea în emisiunile informative numai în probleme legate de exercitarea funcției lor; în aceste situații, radiodifuzorii au obligația să asigure echidistanța și pluralismul de opinii.
CNA a mai stabilit că spoturile publicitare electorale se difuzează în calupuri separate și marcate ca atare și că în emisiunile electorale, în spațiul alocat unui competitor electoral nu pot fi inserate spoturi electorale ale altor competitori.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a convocat în 18 octombrie ședința Comisiei Tehnice Centrale pentru organizarea alegerilor locale parțiale din 5 noiembrie, ocazie cu care a cerut tuturor structurilor de asigurare a ordinii publice atenție sporită, astfel încât acest proces electoral să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.
”În contextul în care duminică, 22 octombrie a.c., începe campania electorală, oficialul MAI s-a asigurat că toate activitățile sunt îndeplinite conform termenelor cuprinse în calendarul electoral, aprobat prin hotărâre de guvern. În ceea ce privește documentația privind achiziția centralizată pentru ștampilele cu mențiunea VOTAT, timbrele autocolante și plicurile transparente, aceasta este în procedură de avizare și aprobare. De asemenea, au fost făcute demersurile către Ministerul Finanțelor Publice pentru deschiderea de credite bugetare pentru instituțiile prefectului și pentru unitățile cu responsabilități în desfășurarea procesului electoral. Pentru planificarea, organizarea și coordonarea activităților din domeniul ordinii și siguranței publice, la nivelul MAI a fost realizat un Plan de măsuri care vizează atât perioada premergătoare, cât și cea în care se desfășoară alegerile locale parțiale”, informa MAI miercuri.
La ședința Comisiei Tehnice Centrale pentru organizarea alegerilor locale parțiale au participat, în sistem de videoconferință, prefecții din județele implicate în procesul electoral din 5 noiembrie.