10.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Stănciulescu, condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor. Decizia magistraților nu este definitivă, putând fi contestată cu apel

Cristian Stănciulescu, tânărul de 27 de ani din Hunedoara care şi-a ucis iubita, înjunghiind-o cu un cuţit de vânătoare de tip „Rambo”, a fost condamnat în primă instanță la 12 ani de închisoare pentru omor. Decizia magistraților nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

Totodată, instanța de judecată l-a obligat pe Cristian Stănciulescu la plata unor daune morale în valoare totală de 200.000 de euro către membrii familiei fetei ucise (surorile, mama şi bunica)
Atenție, informații ce pot afecta emoțional
Crima înfiorătoare a avut în luna iulie a anului trecut. Bărbatul a înjunghiat-o pe Georgiana, o tânără de 22 de ani, cu un cuțit de vânătoare, lovind-o în piept și spate. Potrivit Adevărul, care citează surse din anchetă, atacul a fost unul cumplit, iar femeia nu a avut nicio șansă să supraviețuiască.

La scurt timp, Stănciulescu a ieşit din locuință plin de sânge. Conștient de gestul criminal, individul ar fi încercat să îşi pună capăt vieţii, însă nu a reușit. În faţa blocului, un jandarm care se afla în zonă, în timpul liber, l-a imobilizat şi l-a predat autorităţilor.

Conform sursei citate, pe 24 iulie 2020, Cristian Stănciulescu a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la doar o zi după ce şi-a omorât iubita. Crima, săvârşită pe fondul geloziei, a avut loc într-o locuinţă de pe Strada I.L. Caragiale, din cartierul O.M., la câteva sute de metri de sediul Poliţiei municipiului Hunedoara.

Filmul tragediei din Hunedoara. Stănciulescu avea viziuni din cauza drogurilor

Potrivit anchetatorilor, Georgiana şi Cristian aveau o relaţie de concubinaj și locuiau împreună de circa o săptămână. Cei doi s-au mutat în locuinţa din cartierul O.M. a tatălui tânărului, după ce inculpatul i-a spus acestuia că iubita sa este însărcinată (un fapt neconfirmat). „Tatăl tânărului arată că în ziua în care au revenit în locuinţă (21 iulie 2020) cei doi, a avut unele discuţii în contradictoriu cu Cristian Stănciulescu, la care a participat şi victima, inculpatul povestindu-le că avea viziuni, că vede diavolul şi doar oameni răi, martorul încercând să-i explice că nu există toate aceste viziuni şi că nu trebuie să creadă în ele, iar starea acestuia se datorează consumului de droguri. În noaptea de marţi spre miercuri, Cristian împreună cu victima au dormit în locuinţa tatălui său, discuţiile continuând şi în cursul zilei de miercuri”, se arată în dosar.

Cu o seară înaintea tragediei, Cristian, tatăl său şi Georgiana au mers pe malul Lacului Cinciş, unde tânăra a rămas să doarmă într-o căsuţă închiriată, iar cei doi au trecut pe celălalt mal al lacului unde au petrecut noaptea discutând împreună cu un prieten al lui Cristian. „În prezenţa acestuia, tatăl tânărului a reluat discuţiile cu fiul său în legătură cu viziunile, obsesia şi starea în care se afla, discuţii care au durat până în jurul orelor 05,00 şi care la un moment dat au degenerat în reproşuri din partea inculpatului la adresa tatălui său. Întrucât se luminase de ziuă şi pentru a pune capăt acestor discuţii, tatăl tânărului a plecat pe jos spre casă, urmând traseul pe la baza nautică, ajungând acasă în jurul orelor 7,30, iar inculpatul şi prietenul său au rămas pe malul lacului. Cei doi au traversat lacul Cinciş cu hidrobicicleta, ajungând la căsuţa închiriată de către inculpat, împrejurare în care au găsit-o pe Georgiana dormind”, se arată în rechizitoriu.

Întorşi în Hunedoara, Cristian Stănciulescu şi Georgiana au revenit la locuinţa din cartierul O.M. a tatălui lui Cristian. Acolo, Georgiana l-a rugat pe concubinul său se se împace cu tatăl său, acesta din urmă spunându-i că îl va ierta doar dacă acceptă să se interneze la psihiatrie. „Imediat după discuţia purtată între inculpat şi tatăl său, tânărul a început să-i reproşeze Georgianei faptul că în noaptea precedentă, în timp ce aceasta a rămas la căşuţa închiriată, l-a înşelat, astfel că au început să se certe, inculpatul fiind convins că l-a înşelat. Aceste discuţii au continuat, cei doi mutându-se într-o altă cameră, tatăl rămânând în bucătărie de unde a putut auzi reproşurile pe care inculpatul i le adresa victimei. Pentru a pune capăt acestor discuţii, tatăl s-a deplasat în camera unde se aflau cei doi şi le-a solicitat să înceteze, ba chiar le-a propus să meargă împreună pe malul lacului Cinciş, inculpatul fiind de acord, dar victima a refuzat, motivând că-i este teamă să traverseze lacul. Tatăl a revenit în bucătărie, intenţionând să spele vasele, timp în care cearta dintre cei doi a reizbucnit, inculpatul spunându-i victimei: „Eşti satană că m-ai înşelat!”, aceasta negând acuzaţiile. În acest context, potrivit declaraţiei inculpatului, pe fondul stării de gelozie, inculpatul a luat un cuţit aflat în cameră, lovind victima în spate, de trei sau patru ori, după care s-a tăiat la gât cu acelaşi cuţit, pe care ulterior l-a aruncat în baie, apoi a ieşit afară din locuinţă”, se arată în dosar.

Sora Georgianei, tânăra de 22 de ani ucisă de iubit, la Hunedoara: „Ne-ai luat zâmbetul, inima şi îngeraşul nostru mic”
Sora Georgianei, tânăra de 22 de ani ucisă la Hunedoara, de iubit, a transmis un mesaj teribil după crima care a îngrozit comunitatea locală: „Nu vreau vrăjeală că e nebun! E un criminal sadic!”, spunea tânăra despre bărbatul care i-a înjunghiat mortal sora.

„Nu este corect sau normal să iei viaţa unei fete de 22 de ani, care mai avea multe de văzut de cunoscut şi de trăit, cu asemenea cruzime, şi apoi să te prefaci ca eşti nebun, să fii condamnat la cât mai puţin.

Nu este corect să-mi omori sora după câteva zile după ce te-a cunoscut. Nu este corect să-mi laşi mama urlând după fiica ei cea mică. Nu este corect să ne plângem sora când ea trebuia să fie acum râzând, zâmbind şi vorbind cu noi. Ne-ai luat viaţa şi ne-ai distrus, ne-ai luat zâmbetul, inima şi îngeraşul nostru mic. Blestemat la chin, amar si suferinţă să fii în fiecare secundă din viaţa ta.

Vreau să putrezeşti în puşcărie, câte zile vei avea şi nici atunci n-o să poţi plăti răul făcut. Vreau pedeapsa pe viaţă pentru crima ce a făcut-o şi nu vreau vrăjeală ca este nebun. A ştiut ce face, este un criminal un sadic care trebuie sa plătească. Pedeapsă maximă. Dreptate pentru sora mea”, scria Florentina, sora Georgianei, după tragedie.
Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Pictura prinde viață pe scena Muzeului Național de Artă Timișoara! Tablouri vivante – „Caravaggio – pictorul luminii”

În perioada 27 noiembrie - 1 decembrie 2024, Muzeul Național de Artă Timișoara vă invită la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, ce va...

Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din fruntea PSD. Ce va urma la vârful partidului, după rușinea de la alegerile prezidențiale

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că...

Citește și :