Stâlp de iluminat prăbușit în zona stadionului din Timișoara, după un accident

86

Se circulă greu, vineri dimineața, în zona stadionului Dan Păltinișanu. Un stâlp de iluminat al Primăriei Timișoara s-a prăbușit de-a curmezișul pe șosea, după ce a fost lovit de o mașină.

Potrivit polițiștilor, pe strada Profesor Doctor Aurel Păunescu Podeanu, chiar în fața Bazei Sportive 2 a Politehnicii, a avut loc o tamponare, iar una dintre mașini a ajuns în stâlp. Acesta s-a rupt de la bază și a căzut pe carosabil.

Echipele de intervenție ale Societății de Transport Public Timișoara, cea care se ocupă de iluminatul stradal din oraș, sunt deja pe drum pentru a ridica stâlpul de pe drum.

Circulația este îngreunată, dar reprezentanții STPT spun că în jumătate de oră situația va reveni la normal.

foto – Info Trafic Timiș/Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.