Stagii de practică și locuri de muncă pentru studenții și absolvenții de la UVT, la Autoritatea de Supraveghere Financiară

238

Autoritatea de Supraveghere Financiară vrea să angajeze chiar și tineri absolvenți din Timișoara, nu doar din București. În acest sens, în această dimineață, a fost semnat un protocol de colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara. În urma acestui parteneriat, studenți de la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor vor fi trimiși la București pentru a face stagii de practică. În lunile august – septembrie, instituția va și angaja 10-15 tineri absolvenți din întreaga țara.

Mai mult, și specialiști din cadrul Autorității pentru Supraveghere Financiară sunt așteptați la Timișoara pentru a le vorbi studenților, profesorilor și cercetătorilor despre educația financiară.

Am ales să facem acest parteneriat în cadrul unui program pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară l-a lansat, un program de educație financiară la nivelul învățământului general, liceal, dar mai ales la nivel universitar. Pe noi ne interesează să colaborăm cu universitatea atât în programele de pregătire universitară, dar mai ales în lucrări de cercetare dezvoltate de studenți, doctoranzi și profesori ai universității. Ne interesează să promovăm resursele de cercetare ale universității la nivel național și internațional și să oferim posibilități de practică, dar și de angajare în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară”, a declarat Mișu Negrițoiu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, la Timișoara.

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, consideră că acest protocol reprezintă o oportunitate pentru studenții economiști „de a cunoaște efectiv ceea ce se întâmplă în domeniul financiar, în domeniul asigurărilor, al fondurilor de pensii, dincolo de partea teoretică”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.