Întăresc ideea care e în titul acestui text: nici măcar un cuvînt nu va fi vorba de acum și pînă la finalul acestui text despre Sorin Roșca Stănescu. SRS e acronimul și pentru altceva decît lichelism, turnătorie, presă gen ”șantajul și etajul”. SRS e formula prescurtată sub care e cunoscută Societatea de Studii Românești; și, pentru că limba privilegiată în care apar publicații sau sub tutela căreia se organizează conferințe internaționale, limba alta decît româna, e engleza, formula în această limbă este The Society for Romanian Studies – de aici și SRS! Așadar, SRS e ceva de bine, ceva realmente consistent și foarte binevenit pentru noi. Veți găsi, pentru detalii (multe) despre ceea ce fac oamenii care sunt adunați sub această generoasă umbrelă academică și de netwotking, și pe site. Pe acesta: www.society4romanianstudies.org Dar îi veți găsi (în caz că nu îi știți deja) și în spațiul nostru public. Pentru că SRS organizează, o dată la cîțiva ani, extraordinare conferințe internaționale – iar proxima conferință din această serie va fi peste numai cîteva luni (26-30 iunie), în prezența cîtorva zeci de oameni care, din diverse universități ale lumii, știu/scriu / gândesc despre România. În două vorbe, iată, de fapt, cine sunt și ce fac acești oameni extraordinari:
”Înfiinţată în 1973 în Statele Unite, Societatea pentru Studii Româneşti (The Society for Romanian Studies – SRS) este o asociaţie interdisciplinară care a ajuns să domine câmpul studiilor româneşti pe plan internaţional. Societatea reuneşte cercetători, studenţi, practicieni şi oficiali guvernamentali interesaţi de istoria, politica, sociologia, antropologia, economia, geografia, lingvistica şi cultura românească. În rândurile sale se află un număr mare de membri şi colaboratori care lucrează în diverse universităţi din România şi Republica Moldova şi din străinătate.”
Oamenii aceștia au și cărți – foarte multe, în afara României, în portofoliul lor din țările lor de proveniență sau de adopție. Dar și, de vreo trei ani, în România, într-o colecție distinctă care apare la editura Polirom – colecția de ”Studii Românești”. Colecția aceasta este coordonată de Irina Livezeanu și Lavinia Stan și, până acum numără cinci titluri. Le voi menționa în ordinea apariției, cu mențiunea că asupra celui mai recent voi insista puțin. Iată: 1) Roland Clark – ”Sfântă tinerețe legionară”; 2) Vladimir Solonari – „Purificarea națiunii. Dislocări forțate de populație și epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944; 3) Alex Drace –Francis: ”Geneza culturii române moderne. Instituțiile scrisului și dezvoltarea identității naționale (1700-1900)”; 4) Lavinia Stan (editor și coordonator) & Diane Vance (editor &coordonator): ”România postcomunistă – prezent, trecut și viitor”; 5) Cristina Vățulescu – ”Cultură și poliției secretă în comunism”. O mică sugestie: dați un google să vedeți ce fel de CV au la purtător autorii acestor volume. Vă vor impresiona, sunt convins. Cum ziceam: revin, pentru cîteva fraze mai aplicate, la cea mai recentă carte din această colecție.Volumul – impresionat și ca efort de documentare, și în privința liniilor de discurs atins, și ca ipoteze de cercetare propuse (și foarte bine argumentate) – sta la umbra unui citat oarecum misterios și, în orice caz, intrigant din ”Vorbește, memorie” a lui Vl. Nabokov: ”istoria Rusiei (…) poate fi judecată din două puncte de vedere (…): primul, prin prisma evoluției poliției (…); și al doilea, prin prisma dezvoltării unei minunate culturi”. Ei bine, pentru a ilustra și demonstra aceste conexiuni și intercondiționări de profunzime, Cristina Vățulescu merge adînc direct la dosare și le trece sau le coroborează cu mai multe filtre culturale. Rezultă ”un studiu sincretic al literaturii, imaginii, cinematografiei care oglindește un secol pe care îl știam în aspectele sale exterioare, pe care îl vedeam, dar căruia nu îi cartografiasem interiorul”. Mai precis: rezultă ”o disecție care spune nu atît ce s-a întîmplat – asta știm deja -, cît mai ales cum s-a înfiripat o estetică țesută de literați, cineaști, agenți ai poliției secrete și victime”. Foarte pe scurt: nu aveam un studiu pe această tematică de asemenea finețe, anvergură și cuprindeere. De acum îl avem – și este foarte bine că e așa.
Cristian Pătrășconiu