Actorii festivalului “Timişoara Refugee Art Festival” au oferit publicului un inedit spectacol de teatru forum, sâmbătă de la orele 20.00, în Halele Timco din Timişoara.
Evenimentul a fost creat de către Centrul Cultural German Timişoara în colaborare cu festivalul “Timişoara Refugee Art Festival”. Intrarea a fost liberă.
Ce înseamnă, mai exact, un spectacol de teatru “forum”? Victor, regizorul scenelor a explicat publicului: “Noi vom juca pe rând două scene pe care le-am construit de la zero împreună cu grupul cu care am lucrat. Sunt idei apărute în lucru (…) şi vă vom prezenta o scenă de la cap la coadă. Vom discuta foarte puţin la final. Scenele sunt scurte, după care vom relua scenele de la început. Vom juca din nou, iar când vom juca a doua oară, fiecare dintre voi (n.r. public) e liber, mai mult decât atât, e invitat, în orice moment consideră, să ridice mâna şi să spună Stop!, iar totul se va opri pe scenă. Puteţi să veniţi acolo, să interveniţi, respectiv să schimbaţi, să înlocuiţi un personaj sau să adăugaţi poate un personaj nou la care noi, poate, nu ne-am gândit şi să acţionaţi, în aşa fel încât să ajungem la un final diferit faţă de cel iniţial. În felul acesta putem să căutăm împreună soluţii, să testăm soluţii pentru conflictele propuse. Uneori poate reuşim, uneori poate nu reuşim. Important e să testăm şi soluţiile care nu funcţionează şi să descoperim ce anume nu funcţionează, de ce ş.a.m.d.”.
Subiectul spectacolului de teatru forum a fost tema ”IDENTIC vs IDENTITATE” ce presupune “diferenţa dintre a fi considerat identic cu altcineva şi identic cu sine însuşi, dintre a fi un obiect, parte dintr-un grup asupra căruia se pot proiecta stereotipuri şi discriminare sau subiect, individ, persoană cu o identitate unică”, potrivit Centrului Cultural German.
“Timişoara Refugee Art Festival” este creat de 30 de tineri atât din România, cât şi din ţări diferite precum Germania, Republica Moldova, Rusia, Franţa, Irak, Siria sau Afganistan. Festivalul face parte din proiectul NICER, proiect co-finanţat de Uniunea Europeană şi care are ca scop integrarea şi respectarea refugiaţilor la nivel local, “pornind de la indivizii tineri prin integrarea lor culturală și locală”.
Prima scenă de teatru a oferit spectatorilor o imagine dintr-un autobuz, atât cu călători români, cât şi cu călători arabi. Stând pe scaune, două tinere de origine română observă în faţa lor o tânără musulmană. Cele două tinere intră în vorbă cu ea, ca mai apoi să-i ia, într-un mod agresiv, acel voal specific unei femei musulmane. Între timp, un alt călător, străin şi acesta, începe să filmeze scena în care fata musulmană, bruscată fiind, întreabă de ce au făcut asta şi de ce o filmează. Un alt călător care intervine în conflict îl întreabă şi el, la rândul lui, pe băiat de ce filmează, ca mai apoi să primească răspunsul de tipul “E o teroristă”. Cele două păreri ale călătorilor, din cadrul conflictului, se contrazic între ele: unul îi ia apărarea fetei, iar celălalt filmează în continuare.
Scena se termină, iar soluţiile din partea publicului nu au întârziat să apară. Patru spectatoare au soluţionat conflictul într-un mod original: prima spectatoare şi-a imaginat frânarea bruscă a autobuzului, ţinta conflictului îndreptându-se dinspre fată înspre şofer; a doua spectatoare şi-a imaginat evitarea conflictului dintre cele trei fete, în sensul că, îninte de momentul furtului voalului, fata musulmană s-a ridicat de pe scaun, nedorind să intre într-un conflict; a treia spectatoare a intrat tot ca personaj (ca şi celelalte spectatoare, de altfel). Aceasta s-a aşezat lângă fata musulmană, protejând-o, şi tegiversând situaţia pentru aplanarea conflictului. Personajul nou s-a folosit de metoda introspecţiei, în sensul că, le-a dat celor două tinere românce răgazul de a se gândi, măcar pentru o secundă, la ele sau la ceea ce au făcut. A patra spectatoare a înlocuit personajul băiatului care îi ia apărarea fetei musulmane. Aceasta a reuşit să stea de vorbă cu tinerele românce şi să-i înapoieze înapoi fetei musulmane voalul care-i aparţinea.
A doua scenă prezintă cinci personaje, trei băieţi şi două fete. Unul dintre băieţi este regizor şi le spune celorlalte personaje cum să se poziţioneze astfel încât să formeze o imagine, o fotografie dintr-o realitate. În fotografie, regizorul este un agresor, prefăcându-se că o loveşte pe fata din faţa sa. Celălat personaj, care stă lângă ei, pare să îi încurajeze. Un alt personaj, o fată mai exact, stă în genunchi lângă agresor, implorând să nu facă asta. Ultimul personaj, privitorul, iese din cadrul fotografiei şi îi spune regizorului din fotografie ce semnifică din exterior toate lucrurile acestea. Ultima frază a privitorului este că, personajul feminin care stă în genunchi are o poziţie normală şi specifică unei femei deoarece bărbatul este superior acesteia. De aici conflictul izbucneşte pe tema violenţei sau a nivelurilor de superioritate-inferioritate dintre femei şi bărbaţi. Trei spectatoare au dorit să schimbe firul scenei, ducând discuţia mai departe de conflict. Una dintre acestea a înlocuit personajul-privitor, spunând, într-un mod comic şi deloc violentă, cum percepe ea fotografia respectivă: agresorul părea că e frizer care avea o clientă (n.r. victima), iar cel din faţa lor părea să-i încurajeze opera realizată.
Scena s-a terminat, iar Victor, regizorul din cadrul festivalului “Timişoara Refugee Art Festival” a schimbat, pentru un moment, rolurile personajelor: fetele erau, cel puţin, cea agresoare şi cea care încurajează, iar băieţii au luat locul victimei, respectiv, cel care stă în genunchi. Fiecare dintre spectatori puteau percepe, în felul său, care ar fi fost semnificaţiile sau mesajul fotografiilor respective.
Spectacolul “IDENTIC vs IDENTITATE” s-a terminat cu mulţimea de aplauze din partea publicului.
Andreea Luigia Borcilă
