4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Sprijin pentru femeile sărace din vestul țării în depistarea precoce a cancerului la sân. Ce program va fi inițiat

Voluntarii Campaniei „Help25” sar în sprijinul femeilor sărace din vestul țării, pe care le ajută în depistarea precoce a cancerului la sân. Astfel, numai la sfârșitul anului trecut au fost oferite zeci de mamografii gratuite. Beneficiare au fost femei aflate în centrele rezidențiale ale Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, femei care sunt în evidența AJOFM Timiș ca fiind șomere și fără venituri, precum și beneficiare ale Fundației „Pentru Voi”, femei cu deficiențe.

Echipa campaniei Help25 anunță că vor fi oferite mamografii gratuite și în acest an femeilor cu venituri reduse sau fără venituri din vestul țării. Astfel, pentru fiecare mamografie efectuată contra cost, Asociația OncoHelp oferă cadou un voucher pentru o mamografie gratuită, destinatara fiind o femeie defavorizată social.

În paralel cu această acțiune, chiar din primul trimestru al acestui an, va fi demarat și un program de informare și depistare precoce a cancerului la sân. Acest program va fi derulat alături de partenerii campaniei, respectiv de companii și instituții care doresc să ofere angajatelor lor șansa la o viață cât mai sănătoasă. Concret, reprezentanții asociației se vor deplasa la instituțiile partenere și vor susține seminarii gratuite de informare și educație pentru sănătate, ce vor include inclusiv noțiuni de auto-palpare și care vizează identificarea primelor semne care ar putea anunța existența unui cancer la sân.

Campania „Help25” a demarat în 1 octombrie 2013 şi este destinată conştientizării şi informării cu privire la cancerul la sân, având ca principale obiective implementarea unui program de screening cu privire la această boală, precum şi strângerea de fonduri necesară achiziţionării unui mamograf pentru Asociaţia OncoHelp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :