2.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

SPRE PUȘCĂRIE! Primarii din Banat, campioni la fraudarea fondurilor europene…

Se poate spune, fără teama de a greși, că telenovela fraudării fondurilor europene de la APIA Caraş-Severin continuă. Nume importante ale județului au fost trimise în judecată, după ce directorul de la acea vreme, Romică Anculia şi mai mulţi primari au fost condamnaţi la închisoare.

Nu este lună în care DNA să nu mai găsească vinovaţi chiar dacă de la comiterea faptelor a trecut ceva timp. După ce în noiembrie au fost trimise în judecată de către procurorii anticorupție mai multor persoane din Domaşnea, între care şi primarul Petru Lorinţ, înainte de Crăciun, au urmat şi altele.

Mai exact, fostul primar al comunei Bozovici Aurel Miclea a fost trimis în judecată pentru asociere la săvârșirea de infracțiuni şi luare de mită. Aflat după gratii pentru a-şi ispăşi pedeapsa, fostul director al APIA Caraş-Severin, Romică Anculia a fost din nou trimis în judecată. În perioada 2011-2012, cei doi au inițiat constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii de infracțiuni, la care au aderat ulterior și doi oameni de afaceri Vasile Sauca și Darius Eftime Văcariu. Concret, membrii asocierii au urmărit atribuirea, de către primarul Aurel Miclea, în mod discreționar, a unor contracte de concesiune a pajiștilor comunei Bozovici.

Astfel, prin mijlocirea inculpatului Romică Anculia, oamenii de afaceri Sauca Vasile și Văcariu Eftime Darius i-au remis edilului comunei Bozovici sumele de 135.000 lei respectiv 15.000 lei. Ca urmare a acestor înțelegeri, în data de 11 mai 2012, inculpatul Aurel Miclea a redactat contractul de concesiune cu titlu gratuit avut în vedere cu inculpatul Vasile Sauca, ce privea o suprafață de 365,62 ha pășune aparținând comunei Bozovici.

Ca urmare a arestării preventive a inculpatului Anculia Romică Pavel nu s-a mai încheiat și contractul de concesiune a unor suprafețe de pășune aparținând comunei Bozovici cu inculpatul Eftime Darius Văcariu. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Aurel Miclea.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Sursa: radioresita.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în Canada și SUA, continuare de succes a internaționalizării afacerilor românești

În perioada 04 - 15 noiembrie a.c., CCIA Timiș a organizat o misiune economică multisectorială la Montréal și New York, dedicată întăririi relațiilor comerciale...

Unul dintre cei mai cunoscuți soliști rock din România va cânta printre îngeri…

Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică ușoară și pop-rock din România, s-a stins din viață. Gabi Cotabiță s-a dus printre...

Citește și :