Ratarea calificării la Jocurile Olimpice a echipei feminine de gimnastică este simptomatică pentru starea, vecină cu dezastrul, în care a ajuns sportul românesc.
Dacă Ceaușescu a lăsat ceva foarte bun atunci, în decembrie ’89, acesta a fost sportul. Bine organizat, generos finanțat și cu multe baze sportive la dispoziție, sportul aducea României medalii pe bandă rulantă. Și asta fără a apela la un sistem metodic de dopaj, precum, de exemplu, Germania de Est (DDR-ul).
Da, România era o putere mondială în sportul anilor ’70 și ’80! Locul 13 în ’72, 9 în ’76, 7 în ’80, 2 în ’84, 8 în ’88.
Da, locul 2 la Olimpiada de la Los Angeles, din 1984, după țara gazdă, SUA! Cu 53 de medalii, dintre care 20 de aur!! E drept, n-au participat celelalte țări din blocul comunist, în frunte cu URSS și RDG, boicot de răspuns pentru acțiunea similară a multor state capitaliste, în frunte cu SUA, la ediția anterioară, disputată la Moscova.
O vreme după Revoluție, lucrurile au mers bine, dar a fost doar inerția perioadei antedecembriste. (Așa cum și ”Generația de Aur” a fotbalului românesc a fost formată din jucători instruiți în anii ’80).
Acum, lăsând la o parte unele succese tot mai izolate, sportul românesc trage tot mai mult către marginea prăpastiei.
Miniștrii ai (Tineretului și) Sportului numiți politic și neavând tangență cu fenomenul, iar cei care au, gen Elisabeta Lipă, acum, se preocupă doar de interzicerea intonării imnului național al României. Conducători ai Comitetului Olimpic și ai federațiilor fără viziune, strategie și competența de a schimba ceva.
Baze sportive părăginite, asta în cazul în care n-au dispărut cu totul, iar pe locurile lor n-au răsărit faraonice ”proiecte” imobiliare.
Antrenori care își iau tot mai des lumea în cap, alegând străinătatea, unde sunt plătiți și apreciați.
Copii tot mai puțini mergând către sport, rezultând de aici o bază de selecție tot mai îngustă.
Dar, poate că înainte de toate, puterea politică – toată cea de după Revoluție – poartă răspunderea acestui dezastru. Prin legile care au permis distrugerea infrastructurii și neglijarea completă a educației fizice în școli.
Un copil de clasa a VIII-a mi-a spus, zilele trecute, că are o oră de sport pe săptămână la școală.
Bă, voi sunteți nebuni?