Stadionul Dan Păltinișanu arată ca după război. Ca toată Timișoara, de altfel (fără a mă alinia la trendul – atât de trendy – celor care îl vopsesc pe primar pe toate zidurile).
Timișoara nu este în stare să conceapă, nici măcar în faza de proiect, un stadion nou. Unul adaptat secolului în care trăim. (Nu că am trăi noi în nu știu ce vremuri mai deștepte decât în trecut. Poate că, peste sute de ani, urmașii urmașilor noștri, dacă nu cumva Dumnezeu se va sătura și el de noi, ne vor privi cu milă).
Marele oval de pământ ridicat în stil sovietic este de mult o ruină. A mai fost cosmetizat, dar, odată cu instaurarea Noii Ordini (înțelegeți ce vreți de aici), a devenit o arenă rece, înghețat de rece.
În acest timp, Clujul, Ploieștiul, Craiova, nu mai vorbim de București, au stadioane ultramoderne. Se pregătesc Aradul (da, Aradul), Tg. Jiul și altele. În tot acest timp, Timișoara doarme!
Timișoara se pierde în stupide dispute interne politicianiste. Vorbim despre săli de sport de 16.000 de locuri și noi nu suntem în stare să finalizăm sala ce trebuia să fie gata la Europenele de baschet fete de acum… trei ani.
În domeniul sportiv și cultural, Timișoara a ajuns o rușine. Timișoara a fost în stare să piardă organizarea renumitului târg de carte Gaudeamus, preluat de Oradea, pentru că n-a fost în stare să ofere acestui târg un spațiu pe măsură.
Suntem jos de tot, bă!