Splendoarea satelor de munte din vestul României. Aflate în mijlocul pădurilor, aceste localități suferă din cauza izolării produse de exploatările forestiere
În timpul iernii, numeroase sate de munte din România devin aproape pustii, dar și inaccesibile, din cauza drumurilor degradate de utilaje forestiere. Pădurea cuprinde cea mai mare parte a împrejurimilor lor, dar urmele lăsate de exploatări sunt tot mai adânci.
Cele mai multe sate de munte din Carpații Occidentali (Munții Apuseni, Munții Poiana Ruscă, Munții Banatului) au fost afectate în ultimele decenii de fenomenul depopulării și de îmbătrânirea populației.
Drumuri forestiere impracticabile iarna
Unele localități, cum sunt cele din Ținutul Pădurenilor – Hunedoara, au rămas aproape pustii, iar populația stabilă le este formată în mare parte din familii de vârstnici. Oamenii din aceste sate de munte trec cu greu peste iarnă, atât din cauza climei mai aspre de la munte, dar și a stării drumurilor care le leagă de orașele aflate la zeci de kilometri.
În Munții Poiana Ruscă, exploatările forestiere găsite pe aproape fiecare drum care urcă în Ținutul Pădurenilor din Hunedoara îngreunează accesul în satele de pe creste, chiar și atunci când vremea ar permite în mod normal folosirea rutelor de acces. Unii oameni se plâng de starea drumurilor forestiere, în timp ce alți localnici se declară resemnați. Problemele lor reapar în fiecare iarnă, chiar și pe drumuri reabilitate recent.
„În urmă cu vreun an, pe drumul de 10 – 15 kilometri dintre Runcu Mare și Vadu Dobrii, atunci reparat, puteam urca în Vadu Dobrii, din Runcu Mare, chiar și iarna, în vreo jumătate de oră, cu autoturismul. Era drumul pe care îl foloseam pentru a coborî la Hunedoara. Acum e impracticabil mai ales în zonele unde au fost exploatări forestiere. Sunt zone în care te înfunzi cu mașina în noroi sau rămâi blocat în șanțurile făcute de utilajele grele”, spune un localnic din Runcu Mare
Și alte drumuri care coboară din Vadu Dobrii la Hunedoara, aflată la 50 – 60 de kilometri distanță de satul din munți, în funcție de traseul ales sunt greu accesibile în unele locuri, din cauza lucrărilor forestiere.
Imaginile aeriene din zonele traversate de drumuri arată cât de adânci sunt urmele lăsate pe versanți de exploatările forestiere și suprafețele cuprinse de tăierile de copaci. În timp ce unii localnici se plâng de starea drumurilor, lucrătorii forestieri spun că pădurea trebuie exploatată și curățată an de an.
În ciuda numeroaselor exploatări forestiere, comunele din Munții Poiana Ruscă sunt bogate în păduri, suprafețele fondului forestier pentru fiecare comună întinzându-se pe mii de hectare. Pădurile cuprind nu numai extravilanul localităților de munte, dar s-au extins și peste fostele pășuni, livezi și terenuri agricole întreținute în trecut de localnici, iar unele sate, părăsite de oameni, au fost cuprinse aproape complet de pădure.
„Am copilărit în Alun şi tot terenul acesta din jurul satului, cât îl vedem cu ochii, nici nu îţi vine să crezi cât grâu era aici şi ce recoltă era pe câmp. Oamenii aveau peste 100 de vaci şi mii de oi“, relata un localnic din comuna Bunila din Hunedoara, arătând spre dealurile împădurite din jurul așezării cu câțiva locuitori.
Și în această zonă, drumurile sunt degradate sub greutatea utilajelor.
În prezent, prin aplicații ca Inspectorul Pădurii sunt puse la dispoziție informații în timp real, despre autorizațiile emise pentru exploatările forestiere, societățile autorizate să transporte lemnul, volumul și sortimentele de lemn transportat și traseul pe care îl parcurg camioanele de lemne de la locul recoltării, până la destinație. Aplicația poate fi folosită și de cei care vor să se aventureze pe drumurile forestiere, prezența parchetelor de pe trase fiind un indicator al stării acestora.
Pădurile din România: cât se exploatează și cât se regenerează
România cuprinde peste 6,5 milioane de hectare de pădure, din care anual sunt parcurse de tăieri circa 200.000 de hectare. În 2023, arată rapoartele publicate de Institutul Național de Statistică, suprafața terenurilor din fondul forestier pe care au avut loc exploatări de pădure a fost de 193.362 hectare, în scădere față de anul 2022 (205.629 hectare), dar într-o creștere aproape constantă în ultimele trei decenii.
La sfârșitul anilor ‘90, suprafața fondului forestier parcursă de tăieri în România nu depășea 50.000 de hectare, potrivit datelor oficiale – însă exploatările ilegale erau mai dificil de observat.
În România, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică, în 2023 au fost exploatat un volum de aproape 18 milioane de metri cubi de lemn, în scădere ușoară în ultimii ani, dar cu o treime mai mult față de începutul anilor 2000.
Potrivit Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, anual mii de hectare de terenuri sunt vizate de lucrări de regenerare a pădurilor. În aceast sfârșit de ani sunt plantați circa trei milioane de puieți forestieri, regenerând astfel 2.096 hectare fond forestier, 1.212 hectare fiind regenerate natural, iar 884 regenerate artificial, prin lucrări de împăduriri, arată reprezentanții instituției.
„În campania de toamnă, șantierele de împăduriri sunt concentrate, în cea mai mare parte, în zone de câmpie din sudul țării și zone din lunca și Delta Dunării. În ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 72.330 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 48.604 hectare prin regenerări naturale și 23.726 hectare prin lucrări de împăduriri, pentru toate lucrările curente de regenerare, lucrări de împăduriri, refaceri și completări, fiind utilizați circa132 milioane de puieți forestieri, produși în pepinierele silvice proprii”,mai informează Romsilva, pe pagina instituției.
Sursa: https://adevarul.ro/