Spitalul Odobescu va fi renovat cu ajutorul rățuștelor galbene

894

Cursa Rățuștelor, aflată în acest an la ediția a X-a, va avea loc pe data de 3 septembrie 2017 ora 17:00. Fiind ediție aniversară, în acest an marele premiu va fi de 2000 de euro, premiu oferit cu sprijinul Continental, partenerului principal al cursei.

Cursa Rățuștelor este organizată de clubul Rotaract Timișoara, împreună cu clubul Interact Timișoara și Rotary Timișoara, cu susținerea cluburilor Rotaract Cetate Timișoara, Rotaract Ripensis Timișoara și Rotaract Opera Timișoara, fiind atracția principală a festivalului Bega Bulevard, organizat de Primăria Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, pe malul Begăi, în week-end-ul 2-3 septembrie 2017.

Scopul pentru care se vor întrece cele 5000 de rățuște galbene pe Bega anul acesta este în vederea renovării și dotării secției de neonatologie din cadrul Spitalului Odobescu. Și în acest an, clubul Rotaract Timișoara își propune implicarea comunității timișorene pentru acest scop caritabil, putând participa și susține cauza prin achiziționarea unui bilet la cursă, în valoare de 10 lei sau o rățușcă suvenir, în valoare de 5 lei. Biletele și rățuștele se pot achiziționa de la standul din Iulius Mall (lângă magazinul Gerovital) și de la standul de pe malul Begăi, în perioada 2-3 septembrie.

 

Toți timișorenii sunt invitați să participe în vederea susținerii scopului caritabil, astfel având
posibilitatea să câștige unul dintre cele 20 de premii. Premiul cel mare din acest an, oferit cu sprijinul companiei Continental, va fi de 2000 de euro, premiul 2 va consta într-un laptop, iar premiul 3 va fi un smartphone de ultimă generație.

Pentru mai multe informații, puteți accesa pagina de Facebook a evenimentului:
https://www.facebook.com/CursaRatustelorTimisoara/

Toți doritorii de distrcție sunt așteptați cu mic cu mare, să susțină rățuștele care, toate împreună, fac Timișoara mai bună!

cursa rate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.