5.1 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Spitalul Județean din Timisoara oferă un serviciu complet nou unei categorii de pacienți

Spitalul Judeţean Timişoara dispune de un Centru de intervenţie pentru victimele violenţei sexuale, înfiinţat pentru nevoia pacientului de acces şi spre serviciile medicale de specialitate disponibile, respectiv Ginecologie, Cardiologie, Chirurgie, Oftalmologie, un prim filtru fiind cel al evaluatorului profesionist, fie că este medic psihiatru sau psiholog, a declarat, miercuri, medicul psihiatru al spitalului, Anca Panfil, informează Agerpres.

După această etapă, urmează evaluarea integrativă, iar specialiştii asistă şi pentru a face demersuri legale, necesare în situaţiile de abuz sau violenţă sexuală, dacă victima hotărăşte acest lucru.

Medicii psihiatri ai spitalului, Anca Panfil şi Cristina Vasilian, arată, într-un comunicat remis AGERPRES, că violenţa sexuală are o definiţie din punct de vedere legal, dar psiho-patologic poate fi definită ca fiind orice act cu conotaţie sexuală neconsimţit sau care depăşeşte nepermis câteva limite personale.

„Consimţământul este un subiect foarte complex. Pornim de la campania ‘Nu înseamnă Nu!’. Poate părea evident, dar nu este mereu aşa. Adeseori vorbim despre roluri de gen în societate iar la noi vorbim de patriarhat. În condiţiile acestea, femeile sunt mai vulnerabile când vorbim de violenţă sexuală. Astfel, femeile pot suferi într-o căsnicie sau relaţie abuzivă pentru că este această concepţia că bărbatul are dreptul să îşi satisfacă poftele sexuale şi că femeia nu are dreptul să spună Nu sau că acest Nu, nu este un drept în sine. Femeile pot trăi mulţi ani cu nerespectarea consimţământului, pot învăţa că o opoziţie înseamnă o suferinţă prelungită şi adiţională şi pot chiar coopera, pentru ca actul neconsimţit să se termine mai repede”, menţionează, între altele, specialiştii psihiatri.

Medicii spun că în consiliere văd mult mai frecvent victima. Agresorul nu cere ajutor, dar persoanele abuzate de aceştia, sub o formă sau alta, pot denunţa actul violent şi pot primi ajutor pentru a declanşa un mecanism de însănătoşire.

„Cunoaşterea senzaţiei de siguranţă este baza de la care o persoană poate începe să spună NU şi asta pentru că nevoile fundamentale umane sunt siguranţa, ataşamentul sănătos şi autenticitatea. Fără aceasta nu se poate supravieţui”, punctează psihiatrii.

Centrul care oferă suportul medical integrat persoanelor abuzate sexual se află în clădirea Ambulatoriu a Spitalului Judeţean Timişoara şi este dotat cu echipament specific de investigare, ecograf, truse recoltare, iar pacienţii au acces la toată gama de servicii medicale şi aparatura existentă.

Sursa: https://www.stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișorenii, dezamăgiți de interdicția valbilă exclusiv în duminica alegerilor

Duminica votărilor îi încurcă pe tot mai mulți Timișoreni care au decis să iasă la cumpărături. Aflați în timpul liber, aceștia intenționau să-și cumpere...

FOTO | Duminica alegerilor, ziua în care timișorenii se duc la vot! Prezența la urne ACTUALIZATĂ

Votările au început. Urnele de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la prima oră a dimineții.  Timișorenii încep să iasă deja din...

Citește și :