Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva iese din carantină

65

Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva iese astăzi din carantină, după ce ieri a avut loc dezinfecţia generală, iar conducerea militară a unităţii a dispus măsurile de reorganizare necesare. Medicii din spital vor lucra în regim semi-instituţionalizat şi vor fi cazaţi la hotel pe timpul în care nu vor fi la serviciu.

De astăzi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva intră în tură medicii aflaţi până acum în autoizolare, iar una dintre dificultăţi este şi felul în care se va face predarea şi primirea cazurilor în condiţii de siguranţă. Medicii vor fi cazaţi la mai multe hoteluri din oraş, iar autorităţile au contractat încă de vineri servicii de cazare şi masă pentru ei.

„Tot personalul care a fost 14 zile iese din spital. Ceilalţi 240 care vor intra vor fi cazaţi într-o unitate hotelieră în municipiul Deva. Le vom asigura şi masa. Spitalul Judeţean va interna numai pacienţi care sunt infectaţi cu acest virus COVID”, a spus administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram.

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva a intrat în carantină la 30 martie, după ce mai multe cazuri de infecţie cu COVID-19 au fost semnalate la secţia de oncologie, atât la pacienţi, cât şi la medici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.