Situația începe să fie gravă în mai multe spitale COVID din țară, unde nu mai este niciun loc liber pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus. Medicii au fost nevoiti să trimită înapoi ambulanţele cu bolnavi, pentru că nu au mai avut paturi. S-a întâmplat la Timișoara, acolo unde Spitalul „Victor Babeș” a ajuns la capacitate maximă, iar cazurile ușoare sunt trimise în spitalele suport, care devin și ele aglomerate.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate peste 20 de noi cazuri de COVID-19 în Timiș. Spitalele fac față din ce în ce mai greu numărului crescut de îmbolnăviri.
„Avem cazuri de 30 de ani, de 40 de ani, de 50 de ani, care sunt internate la ATI și sunt la granița dintre viață și moarte. Media este cam două decese pe zi”, a declarat Cristian Oancea, directorul Spitalului „Victor Babeș”.
Situația este alarmantă și pentru că tot mai mulți pacienți ajung la spital cu forme severe. Între cei internați la „Victor Babeș” se află și un copil de 4 ani.
„E în stare bună, copiii în general dezvoltă forme ușoare. Este toată familia internată la noi, toți sunt, ca stare generală, bună. Astăzi sunt testați, dacă sunt negativi, pleacă acasă. Dacă nu sunt negativi, pleacă într-un spital suport”, a declarat dr. Virgil Musta.
Niciun loc la Terapie Intensivă. Unitate mobilă, venită în ajutor de la Ministerul de Interne
Dintre cei 64 de pacienți cu COVID-19 de la spitalul „Victor Babeș”, cinci se află pe secția de Terapie Intensivă. Aceasta este la capacitate maximă, motiv pentru care a fost adusă o unitate mobilă de Terapie Intensivă, primită de la Ministerul de Interne.
„Vom muta toată patologia COVID acolo, urmând că patologia non-COVID să fie în terapia infecțioasă din spital. Am extins de trei ori până acum Bolile infecțioase, inclusiv Chirurgia toracică am transformat-o înapoi în patologie covid, ca și spații”, a explicat Cristian Oancea, directorul Spitalului „Victor Babeș”.
Nevoia de paturi va fi și mai mare. Numai în ultimele zile au fost descoperite focare în mai multe spitale din județ. Iar vineri alte 18 cazuri noi au fost confirmate în localitățile Făget și Gottlob.
„Au fost contactate persoanele din familie și de la locul de muncă pentru a se stabili care dintre aceștia se încadrează în definită contactului apropiat și s-au recomandat măsurile de profilaxie și control”, a spus Cornelia Bubatu, purtătorul de cuvânt al DSP Timiș.
Pentru a preîntâmpina colapsul spitalelor COVID din județul Timiș, autoritățile au decis să facă internări și în spitalul de campanie ridicat la Timișoara în luna mai.
Sursa: Digi24