Robert Șerban: Suntem în linie dreaptă spre aflarea oraşului câştigător al titlului de Capitală Culturală Europeană a anului 2021. În 16 septembrie, un juriu va alege între Timişoara, Baia Mare, Cluj Napoca şi Bucureşti. S-a făcut tot ce se putea face ca Timişoara să convingă juriul ori mai era loc de… argumente?
Simona Neumann: În cei 5 ani de pregătire, dar mai ales în ultimii doi ani, de când a fost lansat concursul, s-a lucrat enorm și foarte competitiv la toate nivelurile pentru pregătirea candidaturii. Cea mai mare satisfacție a echipei cu care am colaborat a fost că am reușit să implicăm diverse segmente ale comunității în toate etapele acestui lung proces de pregătire și că am rămas uniți în jurul unui demers inedit și atât de complex în spațiul românesc. Ceea ce e mare lucru în această societate din ce în ce mai dezbinată moral și lipsită de proiecte civice pe termen lung în slujba a ceea ce numim “binele comun”. Practic, această iniţiativă ne-a obligat să ne depășim limitele, să convingem lumea că merită să încercăm, că nu avem nimic de pierdut, că Timișoara trebuie să iasă din obișnuitele tipare culturale creând și mai multe punți de comunicare cu Europa și dincolo de ea, prin intervenții artistice și creație.
Conform unui recent studiu elaborat de Facultatea de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara în iunie 2016, la ora actuală, în jur de 90% din populația Timișoarei este dispusă să se implice în susținerea candidaturii, ceea ce este fantastic! Dosarul depus în 12 august la Ministerul Culturii este coerent, realizabil, are o pronunțată dimensiune europeană, reflectă realitățile orașului nostru și reflectă, în același timp, provocările continentului nostru. Însă, mai presus de toate, el răspunde unor nevoi ale Timișoarei de a se reinventa prin cultură și de a se uni în jurul unei idei prin relansarea „spiritului Timișoarei” într-o paradigmă contemporană.
Dacă s-a făcut tot ce se putea face? Ei bine, candidaturile la titlul de Capitală Europeană a Culturii, mai cu seamă așa cum sunt ele gândite prin actualul regulament, sunt un continuu prilej de învățare, însă niciodată nu poți să spui că ai ajuns să le știi pe toate. Sigur că am făcut tot ce se putea face și da, povestea noastră este una convingătoare. Însă atunci cînd ești angajat într-o competiție întotdeauna simți că s-ar fi putut face mai mult. Mereu ai senzația că ai fi putut face ceva diferit, că ai fi avut nevoie de implicarea mai pregnantă a unui sector ori al altuia, de mai multe resurse, sau că ai mai fi avut nevoie să contactezi un artist în plus ori un centru cultural din cutare țară. Dar lucrurile acestea se vor putea adăuga și în următorii cinci ani…
R.Ș.: Înainte de a fi arestat primarul din Baia Mare, mulţi au spus că acest oraş ar avea cele mai multe şanse de câştig, în ideea că cei mai mici trebuie ajutaţi (Baia Mare fiind cel mai mic oraş dintre cele patru). Contează, în decizia juriului, faptul că edilului oraşului candidat este anchetat de către organele statului român?
S.N.: Jurizarea se face pe baza criteriilor de selecție stabilite de Comisia Europeană. Conform acestora, este nevoie de existența unei strategii culturale pe termen lung a orașului care candidează; de existența unui program cultural unic, special creat pentru anul 2021, care să aibă o puternică dimensiune eurpeană și să vizeze implicarea publicului și dezvoltarea de noi audiențe; orașul trebuie să aibă o infrastructură adecvată găzdurii unor evenimente de o asemenea anvergură; proiectul trebuie să aibă susținere politică, să aibă o unitate de implementare competentă și să beneficieze de finanțarea necesară ducerii la bun sfârșit a unui asemenea demers. Revenind la întrebarea dumneavoastră, primarul este principalul garantor al sprijinului politic din partea orașului, dar nu aș dori să mă lansez în speculații. Membrii juriului internațional sunt persoane cu experiență, care știu ce înseamnă implementarea unor proiecte complexe precum cel al capitalei culturale și conștientizează rolul și importanța unui edil în această construcție.
R.Ș.: Veţi susţine, în septembrie, înainte de deliberare, împreună cu echipa dumneavoastră, în faţa juriului, candidatura Timişoarei. Argumentele sunt deja în dosarul depus. Dar v-aţi gândit la ceva aparte, ieşit din comun, care să… vrăjească juriul?
S.N.: Desigur, fiecare oraș este unic în felul său, este un organism viu, iar în mod normal nu se poate copia conceptul candidaturii de la un oraș sau altul. Timișoara este un oraș deschis, aflat într-o regiune transfrontalieră, în timp ce altele sunt închise în ele însele poate și din cauza poziționării lor geografice. Timișoara practică multiculturalitatea de secole dând dovadă de conviețuire pașnică, are exercițiul diversității de toate felurile, fie ele culturale, lingvistice sau religioase. Nu toate orașele europene pot afirma aceste lucruri despre ele.
De fapt, aspectul unic, deși este important, nu este poate cel mai relevant în contextul acestei întrebări, dar merită subliniat. Ceea ce unește capitalele culturale este îndrăzneala acestora de a pune degetul pe problemele care dor, care rănesc sau sunt incomode în orașele respective, și care nu-și au locul și rostul altundeva, într-o broșură turistică, de exemplu. Mă refer aici la aspecte precum abandonarea spațiilor publice, discriminările de tot felul, consumul de droguri, la provocarea digitală cu care se confruntă întreaga lume la ora actuală prin folosirea spațiului digital în scopuri de defăimare, de răspândire a urii sau de amenințare teroristă. Aceste probleme nu țin neapărat de cultură, dar sunt problemele Europei contemporane, iar actul cultural, arta pot contribui la declanșarea unor energii pozive și la sensibilizarea unei societăți în care cetățenii să-și găsească bucuria de a fi împreună. Fiecare capitală culturală își caută și își identifică echilibrul, iar procesul de candidatură este un foarte bun test pentru a vedea de ce ai fi în stare să te transformi ca oraș.
R.Ș.: În fond, e chiar atât de important ca un oraş să fie Capitală Culturală Europeană sau e o… medalie ce se pune în pieptul istoric al localităţii respective? Cu ce se alege oraşul câştigător? Care sunt consecinţele acestei CCE?
S.N.: Titlul nu se acordă orașului celui mai frumos, mai curat și mai „cultural”, iar obținerea lui nu reprezintă nicidecum parcurgerea unui concurs de frumusețe. Dimpotrivă, așa cum spuneam, este importantă identificarea nevoilor și a urgențelor pe care le are orașul pe termen lung și crearea unui argument și a unei viziuni artistice coerente pentru programul cultural. Procesul candidaturii este important pentru că pot fi testate atât implicarea, cât și interesul cetățenilor în viitorul lor, iar faptul că orașul respectiv a ales să confere culturii rolul de motor al dezvoltării urbane pe termen lung ori să implice o comunitate într-un proiect vizionar, sunt deja câștiguri notabile. Deci, titlul nu este o medalie, ci mai degrabă aș spune că este o mare responsabilitate și o șansă de schimbare.
În urma deținerii lui, orașul se alege cu mai multe locuri de muncă, cu mai multă vizibilitate la nivel național și internațional, cu mai multe oportunități pentru tineri, pentru industriile creative, pentru sectorul independent și pentru instituțiile de cultură de a crea legături cu Europa; se alege cu mai mulți turiști și cu posibilitatea de a atrage foduri europene; și, nu în ultimul rând, se alege cu o comunitate poate mai bună, mai umană, mai unită, mai implicată în actul cultural, poate chiar mai mândră de ea însăși și de orașul în care trăiește. Iar dovadă pentru toate acestea sunt cele peste 50 de orașe care au deținut titlul în cei 31 de ani de existență ai programului.