Lucrările avansează într-un ritm susținut pe lotul 4 al tronsonului de autostradă Lugoj – Deva. În ultima lună, graficul arată că au fost realizate 5% din lucrările rămase, iar stadiul total este de aproape 90%.
Potrivit datelor statistice ale Companiei Naționale de Administrare a Infastructurii Rutiere, în luna iulie, pe lotul dintre Ilia și Șoimuș, lucările erau la 84%. După nicio lună, acestea au ajuns la 88,94%, ceea ce înseamnă că mobilizarea a crescut.
Constructorul român care ridică cei 22 de kilometri de șosea rapidă a profitat de vremea bună și a crescut numărul muncitorilor și a utilajelor de pe șantier, astfel că putem spera că anul acesta vom avea încă un lot functional.
Rămân însă nerezolvate două probleme. Pe site-ul CNAIR vedem la secțiunea ”observații/probleme” că mai sunt de soluționat următoarele situații: ”Afectarea stabilitatii stâlpului nr. 37 al TRANSELECTRICA din cauza excavațiilor la baza versantului din zona Brănișca; probleme de relocare a liniilor de înaltă tensiune de pe lotul 4 care au blocat lucrările la viaductul Brănișca.”