Specialiștii UMF „Victor Babeș” din Timișoara adună medalii de aur ca adevărații campioni Foto – Video

514

Panoplia de medalii a cadrelor didactice și medicale ale Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara se mărește constant. Doar în ultimele două-trei luni, cercetătorii timișoreni și-au adjudecat cele mai înalte distincții la prestigioase saloane de învenții.

Este dovada clară că în laboratoare nu doar se tocește pentru examene, ci chiar are loc o acerbă căutatre a noului în variate forme. Cercetarea la cel mai înalt nivel nu este doar un concept abstract golit de sens, ci chiar prima grijă a cercetătorilor de la UMF.

La recentul Salon Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, ținut chiar la noi în Timișoara luna trecută, un colectiv de cercetători și-a adjudecat Diploma și medalia de aur pentru o invenție deosebit de importantă. Este vorba despre un produs revoluționar destinat igienei orale.

De seriozitatea concursului pentru această medalie este chezaș președintele Salonului Internațional, multiplul inventator Remi Rădulescu, dar și președintele juriului Radu Dimeca.

De fapt, chiar numele oficial al produsului consemnat în diplomă îl recomandă ca fiind: „Produse complexe extrase din plante cu aplicabilitate în igiena orală”. Autorii acestui nou produs merită menționați cu toții pentru munca lor colectivă: R. A. Popovici, V. Faur, F. Borcan, A Faur, I-Z Pavel, N-P Gaje, M-C Levai, L-C Rusu, A-C Serafin, toți de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.

Cum o medalie nu vine niciodată singură, în cazul inventatorilor, o mare surpriză a făcut echipa plecată la o manifestare similară de la Cluj-Napoca. Acolo, la Salonul Internațional al Cercetării Științifice Inovării și Inventicii ,,Pro Invent” ce s-a aflat la cea de-a XVI-a ediție, cercetătorii timișoreni s-au întors cu Diploma de excelență și medalia de aur cu mențiune specială.

Oamenii de știință Florin Borcan, Codruța Șoica, Șerban Florița, Atena Gălușcan, Daniela Jumanca, toți de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara au prezentat invenția „Vehicul Polieter-Uretanic pentru transportul transdermic al unor compuși farmaceutici utilizați în stomatologie”. Lucrarea lor a adunat toate aprecierile specialiștilor pentru caracterul ei de noutate în domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.