1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Spălări ale rețelelor de apă

Luni, 11 octombrie 2021, între orele 8 – 15, se vor efectua lucrări de spălare a rețelei de distribuție a apei în localitățile Honorici și Pădureni, din comuna Victor Vlad Delamarina. Pe durata desfășurării lucrărilor, presiunea apei de la robinet va fi redusă.

Spălarea conductelor face parte din programul de mentenanță preventivă a rețelelor și urmărește asigurarea calității adecvate a apei distribuite consumatorilor.

La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.

„Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu se folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea ei completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, au transmis reprezentanții Aquatim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Stație de tratare modernizată din bani europeni, recepționată de Aquatim / VIDEO

Anul acesta, în luna noiembrie, Aquatim a recepționat stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractul de lucrări „Proiectare și execuție stații de...

Citește și :