Sorina Pintea promite că spitalele regionale vor fi gata peste… 7 ani

55

Spitalele regionale de la Iași, Cluj și Craiova vor fi gata în 7 ani, a anunțat joi ministrul Sănătății. Sorina Pintea a precizat că până acum au fost finalizate cele 3 studii de fezabilitate, iar la Iași a început procedura de licitație.

Construcția celor 3 spitale regionale despre care vorbește Sorina Pintea, plus a altor 5, care au fost momentan abandonate, ar fi trebuit să înceapă în urmă cu 2 ani, în 2017, potrivit programului de guvernare al PSD și declarațiilor lui Liviu Dragnea, liderul PSD la acea vreme, din campania electorala din anul 2016.

Sorina Pintea a fost întrebată al Mioveni despre spitalele regionale și a spus că povestea lor a început în octombrie 2017, când primul teren a fost transmis Ministerului Sănătății: „Suntem în 2019, avem trei studii de fezabilitate finalizate și proiectanții și constructorii pot să vă spună ce înseamnă să faci un studiu de fezabilitate pentru o clădire de 150.000 de metri pătrați cu logistica aferentă. (…) Noi am finalizat studiile de fezabilitate, sunt depuse și se pregătesc cererile de finanțare pentru Bruxelles. La Iași am început și procedura de licitație în paralel. Deci eu cred că în șapte ani vom avea și spitalele regionale, exact așa cum am promis. Am înaintat foarte mult pentru că povestea lor a început în 2017.”

sursa – hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.