Sorin Ovidiu Vîntu, eliberat condiționat din închisoare

570

​Tribunalul Bucureşti a decis definitiv vineri ca omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu să fie eliberat condiţionat din Penitenciarul Rahova, unde executa 11 ani închisoare, pedeapsă rezultată ca urmare a contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare, potrivit Agerpres.

Iniţial, în luna ianuarie, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea de eliberare depusă de Vîntu, însă Tribunalul Bucureşti a admis vineri contestaţia depusă de omul de afaceri, astfel încât el va ieşi vineri din Penitenciarul Rahova. Sorin Ovidiu Vîntu avea de executat 11 ani închisoare, pedeapsă rezultată ca urmare a contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare.

Ultima condamnare de 10 ani închisoare a fost primită de Vîntu în aprilie 2018, într-un dosar privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA.

El mai are la activ 8 ani închisoare în dosarul FNI (februarie 2017), 6 ani şi 2 luni închisoare în dosarul falimentării companiei Petromservice (iulie 2016), 2 ani închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa (ianuarie 2014), un an închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă (iunie 2012).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.