Fostul premier Sorin Grindeanu, demis de coaliţia de guvernare care îl instalase în funcţie, afirmă că datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică arată că evaluarea ce i-a dat jos cabinetul „nu a avut nicio legătură cu realitatea”.
„Cifrele publicate astăzi de INS sunt cea mai bună dovadă că evaluarea care a dus la căderea guvernului Grindeanu nu a avut nicio legătură cu realitatea. Dar cine să se încurce cu adevărul?”, a scris Grindeanu pe pagina sa de Facebook.
Economia României a crescut cu 5.8% în prima jumătate de an, potrivit estimărilor semnal transmise miercuri de Institutul Naţional de Statistică, singurul abilitat să facă acest tip de măsurători.
Reamintim că în primul trimestru, PIB-ul crescuse cu 5.7%, pe seama creşterii consumului populaţiei, în vreme ce contribuţia investiţiilor a rămas în teritoriu negativ.