Ministrul educaţiei a răspuns sâmbătă, la Digi24, Consiliul Elevilor, organizație care ceruse ca decizia privind închiderea școlilor, în localitățile în care incidența cazurilor de Covid este de peste 6 la mie, să fie luată de conducerea unităților. Există cadrul legal ce permite școlilor să decidă trecerea orelor în sistem online. Decizia poate fi luată în Consiliul de Administrație, după consultarea cu DSP, a explicat ministrul educației.
Precizările vin după ce Consiliul Național al Elevilor a atras atenția asupra faptulului că peste 13.000 de copiii și 4.000 de profesori și angajați ai școlilor s-au infectat cu noul coronavirus de la începerea anului școlar. Nu transformați școlile în paturi ATI, au cerut reprezentanții elevilor. Aceștia vor să se revină la regula de la începutul anului școlar, când cursurile treceau online la incidența de 6 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.
„Cumva greu de înțeles. Pe de o parte, înțelegem îngrijorările manifestate în spațiul public de către Consiliul Național al Elevilor și aceste sintagme puternice pe care le folosiți. Sunt, într-adevăr, 13.000 de elevi și preșcolari infectați, sunt peste 4.000 de angajați din sistemul de învățământ. Situația este foarte gravă și îngrijorătoare. Deci, înțelegem acest lucru, însă solicitarea pe care o fac nu o înțelegem. Îi asigurăm de faptul că toate deciziile autorităților se iau în interesul școlii și al elevului, în echilibru între dreptul la sănătate și dreptul la educație. Tocmai de aceea ordinul comun este asumat de către ministrul sănătății, pentru dreptul la sănătate, și de ministrul educației, pentru dreptul la educație, în baza hotărârii CNSU. Acest ordin comun de ministru prevede ca indiferent de numărul cazurilor de infectare, în situația în care, din motive obiective, normele de protecție sanitară nu pot fi respectate și sănătatea elevilor este pusă în pericol, activitatea didactică se poate desfășura online. Prin urmare, în acest moment, subliniez, există cadrul legal care permite școlilor să decidă trecerea în online, dacă acest lucru este decis de Consiliul de Administrație al unității de învățământ al școlii împreună cu DSP. Prevederile sunt cuprinse în articolul 3, alineatul 2, coroborat cu articolul 6, alineatul 9 din ordinul comun de ministru. Deci, practic, cer ceva ce există. Înainte de a cere, întotdeauna, ca ministru al educației o se recomand să citești. Dacă citești cele 12-14 pagini ale ordinului comun de ministru, găsești răspunsul la aceste întrebări. Nu e nevoie să ceri un lucru care există deja”, a punctat Sorin Cîmpeanu.
„În același timp, activitatea didactică se desfășoară la nivel național, iar reglementările privesc întregul sistem. Deciziile care privesc modul de desfășurare a activității sunt luate de autorități pe bază de argumente tehnice, nu ca urmare a unui proces de consultare și vă asigur că toate deciziile luate sunt în interesul elevilor”, a adăugat ministrul educației.
Sursa: Digi24