2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Sorin Blejnar, trimis în judecată de DNA. Fostul şef al Fiscului ar fi luat „taxe de protecţie”

În acest dosar, au fost trimişi în judecată Sorin Blejnar – la data faptei preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru infracţiunea de luare de mită şi soţia sa, Andreea Florentina Blejnar, pentru complicitate la infracţiunea de complicitate la infracţiunea de luare de mită, Viorel Comăniţă – la data faptei vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, pentru infracţiunea de luare de mită, Sorin Florea – la data faptei comisar general adjunct al Gărzii Financiare, pentru infracţiunea de luare de mită.

„În calitate de preşedinte, vicepreşedinte, respectiv de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, inculpaţii Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel şi Florea Sorin au primit sume de bani de la un om de afaceri, prin intermediari, pentru ca, în schimb, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, cei trei inculpaţi să protejeze activitatea nelegală desfăşurată de societatea comercială coordonată de omul de afaceri. Ajutorul dat de complicele Blejnar Andreea Florentina a constat în primirea banilor destinaţi lui Blejnar Sorin, de la doi interpuşi ai omului de afaceri”, arată DNA, într-un comunicat de presă remis joi MEDIAFAX.

Concret, cei trei au primit drept mită următoarele sume de bani:

– Sorin Blejnar – 1.200.000 euro în perioada mai 2011-aprilie 2012
– Viorel Comăniţă – 960.000 euro în perioada mai 2011- mai 2012
– Sorin Florea – 300.000 euro în perioada mai 2011- iunie 2012

Procurorii DNA arată că sumele primite drept mită de cei trei inculpaţi au avut caracterul unei „taxe de protecţie” încasate de cei trei funcţionari publici cu putere de decizie, pentru ca activitatea ilegală a societăţii controlate de Radu Nemeş, care plătea respectiva „taxă”, să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale.

Activitatea comercială a societăţii din domeniul comercializării carburanţilor era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile s-a desfăşurat în timp, iar sumele obţinute erau date funcţionarilor publici, pe măsură ce banii erau obţinuţi din comercializarea produselor fără plata accizelor, arată DNA.

Procurorii au pus sechestru pe bunurile lui Sorin Blejnar, Viorel Comăniţă şi Sorin Florea, până la concurenţa sumelor reprezentând obiectul infracţiunilor de mită reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei trei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti.

Sorin Blejnar este actualmente încarcerat la Penitenciarul Rahova după ce, pe 7 mai 2019, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă.

Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Citește și :