Șoferi sancționați în Timiș! Polițiștii au aplicat 1.200 de amenzi

102

Nicio zi fără amenzi pe drumurile din județul Timiș și din Timișoara! Aprape 1.200 de șoferi au fost amendați în numai patru zile pentru că nu au respectat reglementările rutiere. Cei mai mulți dintre aceștia, 371, au fost surprinși de radare  rulând cu mașinile cu o viteză mai mare decât cea permisă pe sectorul de drum pe care se aflau, în timp ce 195 dintre șoferi au fost amendați pentru că nu purtau centura de siguranță.

124 de șoferi au rămas fără permisele de conducere, 83 dintre aceștia pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor ce traversau legal, iar alții pentru că nu au respectat regulile privind efectuarea manevrelor de depășire, au condus cu viteză excesivă sau au ignorat culoarea roșie a semaforului în intersecții.

Polițiștii au reținut și 29 de certificate de înmatriculare pentru diverse neregului. Oamenii legii au fost însă și cu ochii pe pietoni; 220 de persoane care au traversat strada prin loc nepermis au fost sancționate de polițiștii rutieri.

Potrivit Poliției Timiș, astfel e acțiuni au ca scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Polițiștii avertizează că în acest sfârșit de săptămână vor avea loc noi acțiuni în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.