Un şofer a fost prins la Arad în timp ce gonea pe Bd. N. Titulescu cu o viteză de 103 km/h. Acesta a rămas fără permis timp de 90 de zile şi a luat amendă.
Soferul a fost depistat în urma unei acţiuni de amploare care a avut loc astăzi între orele 12-14,30. Echipaje din cadrul Biroului Rutier, Serviciului Rutier și Biroului de Ordine Publică, împreună cu lucrători RAR au desfășurat, în municipiu, o acțiune de amploare pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere: viteza, neacordarea de prioritate și pietonii.
„Viteza maxima înregistrată în cadrul acțiunii de azi a fost de 103 km/h, pe Bd. N. Titulescu, a unui bărbat de 42 de ani, căruia i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile, fiind sancționat si cu amenda in valoare de 1.305 lei”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Citește mai mult pe ziardearad.ro