Șofer de TIR, la un pas să distrugă zidurile din vechea cetate Timișoara!

1226

Şoferul unui TIR nu a respectat un indicator rutier şi a intrat, joi seara, în tunelul Bastionului Theresia din Timişoara, construit în anul 1734, fiind la un pas să distrugă un zid, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mai multe imagini în care apare TIR-ul care încearcă să treacă prin tunelul Bastionului Theresia au fost postate, joi seara, de un şofer pe grupul de Facebook “Nesimţiţii traficului din Timişoara”.

În fotografii se poate observa cum pe unul dintre zidurile Bastionului, aflat în centrul Timişoarei, chiar la intrarea în tunel, este prins un indicator care restricţionează înălţimea vehiculelor la 3,3 metri.

Însă şoferul TIR-ului nu a ţinut cont de restricţie şi a intrat în tunel, crezând că poate să treacă. A rămas blocat cu partea din faţă şi a fost nevoit să dea cu spatele pentru a putea ieşi.

Din fericire, zidurile Bastionului Theresia nu au avut de suferit.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.