0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Soclurile goale încă își mai așteptă busturile plecate

Pe la mijlocul verii anului 2015 au dispărut din oraș mai multe monumente de interes public. Printre ele se numără și trei statui de bronz ale personalităților locale ce și-au meritat locul pe aleile orașului. Aproape nimeni nu le-a observat lipsa cu toate că erau amplasate în locuri mult circulate. Au dispărut la câteva zile distanță atât lucrările lui Romul Ladea ce reprezentau pe dr. Victor Babeș (chiar din fața Institutului de Igienă) și pe dr. Aurel Cândea de pe bulevardul Babeș, cât și bronzul reprezentându-l pe Emanuil Ungureanu din Piața Huniade. Acesta din urmă a fost realizat în anul 1931 de către sculptorul Gheorghe Groza. Despre primele două se cunoaște faptul că erau chiar și pe lista de monumente istorice.

Poliția a demarat la vremea respectivă o anchetă. Au fost găsite câteva bucăți de bronz distruse cu barosul. Autoritățile au plâns cu lacrimi de crocodil la auzul unei așa grozăvii. Toată lumea a mimat indignarea. Au curs promisiunile că se va rezolva prin restaurarea lucrărilor. Totul în zadar. Chiar la noi în ziar a mai apărut chestiunea vandalizărilor monumentelor. Au trecut lunile, a trecut un an și ceva. Tot nimic. Nici paguba nu a fost recuperată, nici monumentele nu au mai apărut.

O capitală culturală de mareția noastră își poate permite să piardă dintr-un foc trei statui. Ca doar nu au fost o sută.

Toți cei imortalizați pentru aducere aminte au mari merite. Au fost mari oameni de cultură și fruntași ai comunităților lor. Dar mai cu seamă despre omul politic si învățatul Emanuil Ungureanu ar fi o remarcă de făcut. A contribuit cu fonduri la biserica din Piața Sinaia (Kuttel), a donat pentru viitoarea Catedrală Mitropolitană sume majore. A susținut finaciar înființarea muzeului Astra de la Sibiu. La un moment dat a donatbani pentru propășirea tineretului studios. Este vorba despre o sumă colosală chiar și pentru zilele noastre: circa 500 000 de coroane de aur. Adică la cursul bursei de dinainte de Primul Război Mondial cam 105 kg de aur. Iar acum nu se gasesc câteva kilograme de bronz pentru a repara o statuie?

Daca tot se apropie alegerile atunci când politicienii se întrec în promisiuni și toți sunt mai buni și mai pioși ca înainte de sărbătorile creștine, le sugerăm să promită că restaurează statuile distruse. Poate că mai câștigă unul-două voturi în plus. Sigur că nu se va face nimic, evident că nu-i va crede nimeni, dar măcar să ne mintă frumos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :