Societatea Timișoara, scoasă în stradă! Foto

470

Imediat după vâltoarea ce a spulberat vechi structuri ale statului totalitar comunist unii au crezut că acestea au plecat definitiv lăsând o lumea mai curată, dacă nu și mai bună. Dar în perioada de început a anului 1990, la noi în oraș au fost și minți mai deschise la nou și la a analiza ce a fost și ce va urma. S-a observat destul de repede că vâltoarea nu a îndepărtat și doar a zdruncinat acele structuri osificate ale societății.

Un grup de de entuziaști si tineri pe atunci au pus bazele unei grupări ce a încercat încet și cu multă răbdare să lupte împotriva celor ce au deturnat ideile Revoluției de la Timișoara. Ce alt nume mai potrivit pentru grup decât „Societatea Timișoara” pentru a se vedea chiar din titulatura pentru ce acționează, gândesc, scriu și se exprimă.

Această societate este o organizație nonguvernamentală cu scop nepatrimonial se voia și se vrea în continuare un element de coagulare a celor ce vor o lume mai liberă și mai deschisă fără ingerințe majore ale politicului în societtatea civilă în ansamblu. De fapt era o primă componentă a așa numitei societăți civile. Crezul lor cel mai important este că nu s-a definitivat Revoluția până nu sunt aplicate toate punctele specificate în Proclamația de la Timișoara. Activitatea lor este neîntreruptă din anul 1990. Tot cam de atunci o mică parte a bastionului Therezia este locul unde au desfășurat activități culturale, și civice în folosul unei întregi obști.

Salonul Vega a văzut până acum poeți, filozofi, revoluționari, artiști plastici, miniștri, demnitari, dar și oaspeți dragi veniți din toată lumea.

Din primăvara a expirat acordul de folosire a acestui spațiu. Proprietarul este Consiliul Județean Timiș ce vrea să scoată Societatea Timișoara în stradă. După renovarea acestui spațiu cu fonduri europene s-a stipulat clar că aici vor avea loc activități de interes public și cultural pentru o perioadă de cinci ani. Cum acești cinci ani au expirat acest adevărat forum al democrației ce este Societatea Timișoara va trebui să-și desfăsoare activitățile în stradă. Acum se pare că cineva își dorește mult acest loc pentru cine știe ce scop comercial.

Azi, 3 octombrie, la ora 14, Salonul Vega trebuie predat proprietarului golit de orice bunuri.
În mod simbolic a avut loc un vernisaj cu panouri goale fără exponate a unei „expoziții despre nimic”! Adică așa cum se vrea de autoritățile județene să fie acest loc un nimic pentru scopuri de nimic.

Acest spațiu este cu atât mai necesar cu cât în perspectiva anului cultural 2021 deja sunt în lucru proiecte culturale cu largă participare internațională ce ar fi adus în prim plan spiritul Timișoarei și al libertății de gândire.

Societatea Timișoara a folosit în mod creator acest spațiu în toți anii scurși de la Revoluție adică de peste 27 de ani. Doar în perioada de reparații generale au părăsit locul temporar.
A fost depus un memoriu cu acte insoțitoare la conducerea CJT pentru prelungirea stării de fapt de acum pentru încă cinci ani. Încă nu s-a primit nici un răspuns.

Ca o recunoașterea a activității civic-culturale a Societății Timișoara, în februarie 2005 Parlamentul European prin președintele de atunci Martin Sachulz, a atribuit, ca un unic caz, titlul de cetățean de onoare unei asociații de la noi din țară.

Pentru a intra și formal în tiparele inguste de gândire ce cer cu vehemență statulul de asociație de utilitate publică pentru a putea beneficia de un sediu în Bastion se așteptă un răspuns de la Secretariatul General al Guvernului.

Dar unii ce luptă pentru democrație și drepturile omului și pentru un climat moral se pare că nu mai au loc în acest oraș. Fără a se opune azi a început în mod tăcut evacuarea bunurilor. Erau doar scaune și cărți. O lume unde cărțile nu-și mai au locul în centru unui oraș nu poate fi un loc sănătos.

Poziția Consiliului Județean Timiș

Aflat în Spania, președintele administrației județene, Călin Dobra a ţinut să aducă precizări – pe pagina sa de Facebook – faţă de modul în care Societatea Timişoara a părăsit spaţiul din Bastionul Theresia.

”O parte a presei timișorene a relatat astăzi despre modul în care Societatea Timișoara a părăsit spațiul în care își desfășura activitatea în incinta Bastionului Theresia. Pentru o informare corectă a tuturor celor interesați, mă văd obligat să fac o serie de precizări extrem de importante. Contractul de închiriere dintre Societatea Timișoara și Consiliul Județean Timiș (proprietarul Bastionului Theresia) a expirat, iar acesta nu a mai putut fi prelungit dintr-un motiv foarte simplu: legea nu mai permite acest lucru. Mai exact, potrivit noului Cod Civil, nu se mai pot atribui direct, fără licitație publică, spații către ONG-uri sau Asociații decât dacă acestea sunt de utilitate publică. Ceea ce Societatea Timișoara nu este, dar, în urma unor discuții avute cu reprezentanții organizației, au cerut timp pentru a dobândi acest statut. Cum nu l-au obținut, nu aveam altă variantă decât să îi notificăm pentru a elibera spațiul deoarece Consiliul Județean a fost, de asemenea, notificat de Curtea de Conturi cu recomandare clară de valorificare a spațiilor. Societatea Timișoara, pentru care am tot respectul și aprecierea, nu poate beneficia de tratament preferențial, iar lupta lor pentru statul de drept și respectarea legii nu poate avea dublă măsură. Legea se aplică la fel pentru Societatea Timișoara, ca pentru oricine altcineva.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.