Un învăţător din localitatea Viişoara, judeţul Botoşani, este cercetat penal pentru purtare abuzivă, fiind acuzat de părinţii unui elev că l-a strâns de gât până când copilul ar fi rămas fără aer, informează corespondentul MEDIAFAX.
Învăţătorul este acuzat că a strâns de gât un elev din clasa I, până când copilul ar fi rămas fără aer.
Incidentul a avut loc joi, iar părinţii elevului au făcut o plângere la Poliţie împotriva dascălului.
“Am înregistrat o sesizare şi poliţiştii fac cercetări într-un dosar penal pentru purtare abuzivă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, Alexandra Dascălu.
În acest caz a fost declanşată o anchetă şi de către Inspectoratul Şcolar Botoşani, bărbatul fiind acuzat că şi în trecut ar fi agresat alţi elevi.
sursa: mediafax.ro