Caz șocant în Kosovo, care a provocat până și reacția premierului de la Priștina. Ramush Haradinaj a convocat șefii poliției și justiției după ce o tânără a acuzat un profesor de la școală că a violat-o, iar atunci când a mers la poliție să depună plângere a fost violată din nou, de către un polițist, relatează The Guardian.
Cazul tinerei a stârnit proteste la Priștina, zilele acestea, iar premierul Ramush Haradinaj a făcut presiuni asupra oficialilor ca astfel de întâmplări să nu mai aibă loc.
Faptele ar fi avut loc în urmă cu doi ani, dar au ieșit la lumină abia acum. Fata a acuzat că a fost violată de către un profesor, când avea 16 ani, și învăța la o școală din orașul Drenas.
Potrivit presei de la Kosovo, tânăra a fost să depună plângere la poliție, dar a fost violată de mai multe ori chiar de către polițistul care trebuia să se ocupe de anchetă.
Poliția a anunțat că în acest caz au fost arestați cei doi suspecți de viol, dar și un medic ginecolog, care ar fi făcut un avort ilegal.
Președintele Hashim Thaçi a catalogat cazul ca fiind „tragic și monstruos”.
Mai multe proteste au avut loc în fața unor sedii de poliție din Priștina și Drenas, manifestanții având pancarte pe care au scris „Demisia”, „Rușine” și „Atenție, zonă de pedofili”. Ei au mai cerut demisia celor vinovați.
În parlament a avut loc vineri o sesiune extraordinară, iar un deputat a acuzat că fata „a fost victima celor în care și-a pus încrederea”.
sursa: digi24