0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Soarta tragică a unui medic care a murit de Covid-19, deşi i s-a administrat plasmă de două ori

Medicul de familie Cristina Pîrşoi s-a stins din viaţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, răpusă de Covid-19. Colegii şi familia au făcut eforturi uriaşe pentru a o salva. „Din păcate, a ajuns la noi prea târziu“, spun cei din spital.

Cum a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, doctoriţa Cristina Pîrşoi a fost internată imediat la Terapie Intensivă. Era în stare foarte gravă şi, în plus, suferea şi de diabet.  Toţi colegii s-au mobilizat, însă, hotărâţi s-o salveze. Reuşiseră şi cu alţi pacienţi care avuseseră comorbidităţi.

Au cerut ajutor pe reţelele de socializare pentru a face rost de plasmă. Şi fiicele doctoriţei Pârşoi au făcut acelaşi lucru.  „Vă rog din suflet, dacă aţi avut sau cunoasteţi pe cineva care a fost depistat pozitiv Covid şi vindecat cu cel putin 14 zile în urma (fapt justificat prin rezultat negativ al testului PCR si bilet de externare) cu grupa de sânge A2 sau 01, vă rog mergeţi să donaţi la Centrul Regional de Transfuzie Sanguina Craiova din str. Tabaci nr. 1… CHELTUIELILE ADIACENTE VOR FI SUPORTATE EXCLUSIV DE MINE. Vă rog doar să mă ajutaţi să salvez viaţa mamei mele!“, a scris pe data de 3 septembrie Ema Pârşoi, şi ea medic la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova.

Oamenii au reacţionat imediat. Doctoriţa Cristina Pîrşoi a primit plasmă în scurt timp de la apelurile făcute pe reţelele de socializare.  „Eforturile TUTUROR AU ASIGURAT cantitatea de plasma necesară mamei. În acest moment a primit plasma şi i-a fost administrată – asteptăm evoluţii pozitive! Vă mulţumesc din suflet pentru implicarea şi sprijinul pe care ni l-aţi acordat pana acum!! Dacă totuşi vreţi sa ajutaţi alte persoane, vă rog să continuaţi să donaţi – puteţi salva vieţi în adevăratul sens al cuvântului!”, a postat o zi mai târziu pe pagina sa de socializare şi Teo San, cealaltă fiică a doctoriţei Cristina Pârşoi.

Eforturile au fost în zadar. Dr. Cristina Pîrşoi nu a supravieţuit, în ciuda tratamentului intensiv. „Din păcate, doamna doctor nu a reacţionat aşa cum ne-am fi dorit. Nu o dată, ci de două ori i s-a administrat plasmă. Colegii nu au vrut să cedeze. Se gândeau să încerce şi cu ozonoterapie, dar nu au mai apucat”, a declarat Laurenţiu Ivanovici, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. „Este atât de greu să vezi cum se stinge unul de-al tău. Să nu poţi să faci nimic. Să nu ai toate informaţiile despre acest nenorocit de virus. Am urlat de durere. Cristina Pîrşoi şi-a dedicat toată viaţa medicinei, pacienţii o adorau, a fost un om în adevăratul sens al cuvântului. Iar noi nu am putut să facem nimic”, a declarat una dintre colegele doctoriţei.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :