Soarta centurii Timișoara, decisă în curând

152

În doar câteva zile, judecătorii din București ar trebui să pună punct lungului proces de contestare a rezultatului licitației pentru construirea centurii Timișoara. Ultimul termen anunțat de Curtea de Apel București este 8 noiembrie.

Soarta variantei de ocolire ar fi trebuit decisă în 27 septembrie. Însă dosarul a fost mutat, de la Tribunalul București, la Curtea de Apel București la o secție specializată în astfel de situații.

”Completul de judecată care ar fi trebuit să soluționeze cauza nu era specializat în achziții publice. Printr-o hotărâre intenă a Tribunalului București a fost decis să se constituie o instanță care are atribuții în domeniul achizițiilor publice și să i se încredințeze dosarul acestei instanțe. În momentul în care se va constitui completul și i se va încredința dosarul vom fi anunțați”, declara, în 28 septermbrie, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Vă amintim că licitația pentu desemnarea unui constructor care să realizeze cei peste 25 de kilometri de centură a demarat în aprilie 2017 și de atunci compania de drumuri nu reușește să atribuie contractul din cauza contestațiilor. Câștigătoarea licitației a fost desemnată compania Tirrena Scavi, dar a fost contestată în instanță de asocierea de firme TRAMECO S.A. – LIDER AL ASOCIERII TRAMECO SA – VAHOSTAV – SK, A.S. – CONSTRUCTII ERBASU SA – GRAFIC TENDS SRL.

Durata lucrărilor este de 2 ani: 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Costul se ridică la 85 de milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.