0.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Smiley, Spike, Taxi, cooking show by Chef Foa, filme în aer liber, kids zone și alte surprize la petrecerea aniversară Iulius Town, „Picnic in My Town”

Nu-ți face planuri weekend-ul acesta pentru că Iulius Town te invită la o super petrecere! Sărbătorim 4 ani de la inaugurarea proiectului, iar deja tradiționalul „Picnic in My Town” începe în acest final de săptămână. Street FOOD Festival reunește 22 de food truck-uri cu delicii culinare, Smiley, Spike și trupa Taxi vor concerta în parcul Iulius Gardens, fanii show-urilor de stand-up comedy sunt așteptați la o seară plină de amuzament susținută de Radu Bucălae, George Tănase și Ioana State, dar și alte surprize.

Petrecerea aniversară a Iulius Town începe în această săptămână, la „Picnic in My Town. Street Food Festival a început joi și reuneşte, în Iulius Gardens, 22 de food truck-uri, cu cele mai apreciate reţete, care de care mai savuroase. Sâmbătă, de la ora 15.00, pofticioșii vor fi răsfățați cu un spectacol culinar incendiar by Chef Foa, la finalul căruia pot degusta deliciile gătite, iar duminică, de la ora 14.00, copiii vor fi protagoniştii unui workshop de gătit, unde vor „coace” clătite de poveste.

Mâncare delicioasă, dar şi concerte în aer liber. Vineri, de la ora 20.00, pe scena din parc va urca trupa Missed Call, iar Spike va cânta de la ora 21.30. Sâmbătă, JazzyBIT vor seta mood-ul de la 19.30, iar de la 21.00, Smiley ne va încânta cu melodiile sale. Duminică, de la ora 19.00, vor răsuna ritmuri de soul-rock, funk & jazz, interpretate de Amalia Gaiță, iar cele trei seri de muzică live vor fi încheiate de trupa Taxi, de la ora 20.30. Pofticioșii au parte și de „Culinary Guided Tours”, dar mai multe informații puteți afla accesând pagina de Facebook dedicată evenimentului.

Tot în weekend, la scenă, vor avea loc și seri de film, unde vor rula două pelicule de familie: „Jurassic World: Dominion” se vede vineri, de la 17.30, iar sâmbătă, de la aceeași oră, pe ecran va apărea „Puss in boots: The Last Wish”.

Nu uita că poți primi un tichet de acces de o persoană la show-ul de stand-up comedy, care va avea loc vineri, de la ora 20.00. Tot ce trebuie să faci este să vii la Centrul Info cu bonuri (din aceeași zi) de la restaurantele și cafenelele din Iulius Town, în valoare cumulată de 50 de lei. Show-ul este susținut de Radu Bucălae, George Tănase și Ioana State.

La „Picnic in My Town”, cei mici au o zonă dedicată lor, unde vor avea parte de surprize speciale. Personajele fantastice vor fi și ele prezente la petrecere. Sâmbătă și duminică, de la 18:00 până la 19:00, astrele Moon&Sun „vor coborî” pe Pământ pentru micii curioși, iar TrioButterfly vor aduce magia în Iulius Gardens, sâmbătă în intervalele orare 16:00 – 17:00 și 20:00 – 21:00, iar duminică în intervalele orare 16:00 – 17:00 și 21:00 – 22:00.

 

 

 

 

 

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :