Slovă elegantă pentru caractere frumoase! Foto

233

Membrii și voluntarii ce activează în Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei cred cu tărie că nu doar vechi opere de artă arhitecturală, de care, de altfel, este plin orașul, fac patre din acest patrimoniu ce trebuie conservat. Orice este semn al trecerii și al imaginației locuitorilor, poate avea o valoare semntimentală ori materială. Iar cele imateriale sunt cu atât mai de preț cu cât nu pot fi cuantificate direct.

O investiție de viitor este și creșterea unor viitoare generații sănătoase la minte și la trup. Nu doar ce este durat din piatră prezintă interes, ci și investiția de suflet.
Copiii ce abia au inceput să umble, până la adolescenți plini de curiozități, dar și de siguranță au venit să facă ceva mai neobișnuit la Bastionul Tereza al fostei Cetăți a Orașului. Au venit împreună cu părinți sau chiar însoțiți de bunici ca să scrie. Și nu oricum, ci după regulile atât de stricte și frumoase ale caligrafiei. Este o artă și, în egală măsură o știință ce a ajuns la marginea cunoșterii și indeletnicirilor umane. Nu se mai predă în școli, nu se mai face caz de literele strâmbe sau mai elegante pe care le înșiră cineva pe foaia de hârtie. Caligrafia a ajuns să fie privită ca o ciudățenie de cei mai mulți. Dar nu este deloc așa. Prin aplecarea cu osârdie asupra colii albe și singur cu gândurile se educă voința, se șlefuiește caracterul și se poate ajunge la limitele superioare ale înțelegerii plecând de la minuscul și de la insignifiant.

Câteva texte de istorie locală au fost multiplicate pe foi împărțite celor mici. Foarte silitori au încercat să copieze apoi în caiete acele scurte fragmente. A fost un adevărat mozaic pus alături de diverse scrisuri și diverse nuvele de dibăcie la care a ajuns fiecare. Au fost și câteva reguli stricte. S-a folosit exclusiv stiloul ori tocul și penița cu cerneală. S-au evitat atât de răspânditele pixuri ce deformează corectitudinea inșiruirii de slove. Chiar și fragmentul de secundă cât înmoi penița în cerneală dă un mic răgaz de odihnă și de decantare scurtă a gândurilor. Este unul din cel mai bune execerciții de voință și aplecare spre frumos.

Copiii și adulții au aflat câteva reguli ale acestei activități. Au admirat cu mare încântare unelte ce păreau din alt veac. Unele penițe, ce arătau a cu totul altceva erau capabile să scrie cu o trăsătură de un lat de deget.
Părinții însoțitori nu au pierdut și imediat au luat loc între copii pentru a mai exersa scrisul. Probă destul de grea. Timpul estompează amintirile. Adulții se întrebau cam rușinați de prezența celor mici „cum se face B mare de mână?” sau „precis așa e Y mic?”.

Publicistul Ilie Sârbu, unul din entuziaștii ce mizează mult pe educația generațiilor ce vin crede că:
„Lipsa caligrafiei din programa școlară arată câtă importanță dă statul român pe spiritul elevilor. De fapt, întreaga tagmă politică a transformat învățământul românesc într-o mega afacere în detrimentul copiilor României. Caligrafia ne ordonează într-o oarecare măsură mintea, asemeni altor arte, are câteva reguli stricte. Atelierul de Socializare prin Caligrafie este parte din proiectul COPIII TIMIȘOAREI – un proiect ce se adresează atât elevilor, cât și adulților interesați de acțiunile noastre. Pentru că scrisul de mână a pierdut, pe moment lupta cu scrisul în format electronic, Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei încearcă prin acest Atelier de Socializare prin Caligrafie să reducă din diferența impusă de tendințe și tehnologie. Încercăm să readucem bucuria scrisului, o bucurie ce îți permite să creezi mici opere de artă cu ajutorul unui stilou. NU dorim să ne oprim aici, avem în plan să achiziționăm truse de caligrafie și hârtie caligrafică pentru a îmbunătății de la un atelier la altul tehnica scrisului de mână.”

Una din cele mai gustate momente a fost o adevărată demonstrație de mânuire a tocului oferit de unul din membrii asociației, Marius Mircea Rusan. Copiii îi sorbeau cu mare atenție fiecare gest sigur ca de copist medieval. Dânsul a și dat explicații docte tuturor ce au crezut că pot înțelege frumusețea de pe hârtie. Colecția sa de ustensile a trezit interesul celor ce nu au mai văzut așa ceva.

Doamna Raluca Biji Rusan a îndrumat pe cei mai începători să scrie corect. Au fost și din cei ce încă nu știu alfabetul. Dar au compensat cu multă energie prin mâzgâlirea paginii. Poate este un prim pas!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.