Situație revoltătoare în Timiș! O grădiniță stă să cadă pe copii

542

În şedinţa de joi, 28 septembrie, a Consiliului Local Lugoj s-a discutat şi situaţia în care se afla imobilul în care funcţionează Grădiniţa PP 1, din Lugoj, str. Traian Grozavescu. Simona Fanu, directoarea grădiniţei a transmis un referat Consiliului Local Lugoj, prin care arată pericolul la care sunt expuşi copiii.

“Grădiniţa este într-un stadiu avansat de degradare, zidul de la intrarea în curte şi există pericolul de accidentare atât al copiilor, cât şi a personalului din unitate. De asemenea, în curtea grădiniţei sunt denivelări unde copiii se împiedică şi se pot accidenta. Această măsură de reparare a curţii ne-a fost impusă şi de controlul DSV şi DSP Timiş. Faţada este într-un stadiu avansat de uzură, iar tencuiala cade de pe pereţi. În interior, într-una din sălile de grupă ale Grădiniţei, tavanul este fisurat şi prezintă riscul de a cădea şi a accidenta copiii sau personalul.

De asemenea geamurile şi uşile nu se închid etanş şi necesită reparaţii. În magazia de lemne tavanul este surpat şi prezintă pericolul de accidentare pentru personalul unităţii. În anul şcolar 2013-2014 tavanul dintr-una din săli a căzut, iar directorul instituţiei la acel moment a solicitat ajutorul Consiliului Local Lugoj şi a reuşit să repare tavanul căzut. Aceste aspecte menţionate mai sus împiedică desfăşurarea procesului instructiv educativ existând şi sesizări din partea părinţilor, prin urmare nu ne asumăm riscul în cazul unor accidente. Menţionez că toate aceste aspecte au fost aduse şa cunoştiinţă şi proprietarului clădirii SC Turism Balnear şi Vănătoare SRL din Lugoj”, arată directoare în referatul depus la Consiliul Local Lugoj.

Contractul pentru clădirea respectivă nu a fost încheiat de mine, ci de domul Martinescu când era primar. Eu am menţinut închirierea că nu am ce să fac cu oameni de acolo. Proprietarul, ştiind că noi vrem să o luăm şi mai sunt şi alţii care vor să o ia, cer o grămada de bani pentru clădire. Noi plătim 7.000 de lei pe lună acolo. Noi nu avem dreptul să investim acolo. Am chemat-o pe doamna care se ocupă de societatea de care aparţine clădirea. S-a uitat la mine  şi nu a zis nimic, dar situaţia nu s-a îmbunătăţit. Noi, de acolo, ar trebui să plecăm, pentru că de cumpărat ne va cere o sumă mare de bani”, a spus Francisc Boldea, arătând că la momentul de faţă nu există nico soluţie pentru rezolvarea situaţiei de la grădiniţă.

sursă: lugojeanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.