Situație ingrată. Locuitorii din zona centrală rămân, în continuare, fără apă caldă

93

Arădenii din zona centrală a municipiului nu au apă caldă de două săptămâni şi nu sunt şanse să beneficieze în curând de acest serviciu.

Lucrările de reabilitare a magistralei de pe bulevardul Dragalina, întârziate deja, ar mai putea dura două săptămâni. Primarul Călin Bibarţ a cerut ca muncitorii să intensifice ritmul de lucru şi să fie pe şantier inclusiv în zilele de sâmbătă, astfel încât investiţia să fie gata cât mai repede.

„Acolo avem două probleme majore care ne crează şi nouă şi cetăţenilor disconfort. Cei din zona riverană stau fără apă caldă în această perioadă şi nu e deloc ok, suntem obligaţi să ne cerem scuze deşi vina este la constructor şi, în al doilea rând, peste o săptămână începe şcoala, sunt câteva licee importante pe acea stradă, iar noi doream să fie finalizată inclusiv să fie asfaltată. Întârzierile lor ne crează aceste mici neplăceri şi mie şi cetăţenilor şi încerc să îi mobilizez să strângem termenele cât mai mult posibil astfel încât să finalizăm lucrarea cât mai repede şi să eliminăm acest disconfort”, spune Călin Bibarţ, citat de radiotimisoara.ro.

Primarul Aradului mai spune că firma care a fost contractată de CET Hidrocarburi pentru lucrări va fi sancţionată pentru zilele de întârziere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.