1.1 C
Timișoara
joi 26 decembrie 2024

Situația transportului aerian se apropie de anul de vârf 2019 | VIDEO

Situația transportului aerian se apropie de situația din anul de vârf 2019

Timișoara este de azi gazda ședinței Asociației Aeroporturilor din România. Evenimentul are loc la hotelul Timișoara din centrul orașului și aduce la aceiași masă toți factorii de răspunere din toate aeroporturi dințară care au aderat la acest forum de intercooperare.
Deschiderea discuțiilor a aparținut președintelui A.A.R. David Ciceo ce a făct o amplu punere în temă a participanților despre situația traficului aerian din România din prima parte a anului. Dânsul a scos în evidență faptul că după puternicul recul adus de restricțiile din perioada pandemie situația se redresează vizibil și traficul și parametrii economici încep să se alinieze la cele din anul 2019.

Din puntul de vedere a conducerii Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara și la noi situația este în creștere evidentă dar mult mai important este că investițiile de circa 88 de milioane de euro sunt foarte apropae de finalizare. Acum se află la un procent de peste 90 la sută din ce trebuie finalizat în acest an. Cât despre fonduri alocate au fost deja absorbite în procent de 95 la sută. Sunt bani veniți din programul POIM.

Cea mai mare investiție noul terminal al aeroportului deși este realizat în cea mai mare parte, cel mai probabil se va inaugura la începutul lunii aprilie 2024 deoarece trebuie trecute o sumedenie de verificări și aprobări din partea comisiilor tehnice pentru a confirma respectarea directivelor internaționale. Directorul general, Daniel Stamatovici, după prezentarea situației investițiilor a adăugat că nu sunt motive ca totul să se finalizeze cu bine și la termen.

Tot în curs de execuție sunt și cele două facilități pentru transportul pasagerilor din și către oraș. Dat atât gara cât și autogara aeroportului vor fi operaționale e anul viitor.
Dezvoltarea tenologiei și simplitatea la care au ajuns dronele ce acum pot fi manevrate chiar și e un copil ridică noi provocări bunului mers pe un aeroport. Deși există o legislație strictă în acest sens nu prea este respectată sau în multe situații nu este nici cunoscută. Aceste mici jucării zburătoare pun în pericol traficul aerian. Au fost discutate soluții de securitate anti-dronă pentru aeroporturi.

Dintre problemele ce îngreunează situația a fost riicată problema lipsei de personal suficient în special cei ce se ocupă e handling.

Nici stolurile e păsări nu sunt e neglijat. Și acestea sunt un pericol potențial pentru avioane. Dar față de alte zone din țară în jurul pistelor timișorene nu sunt concentrații de păsări de talie mare. Doar ciori sau șoimi de mărime mică. Pe la noi nu se semnalizează pelicani, berze sau cocori care ar fi mai periculoase.

Specialiștii români împreună cu invitații din străinătate au avut discuții constructive despre problemele operaționale, e siguranță și securitate pe aeroporturi.

VIneri discuțiile vor continua în cadrul Adunării Generale a Asociației Aeroporturilor din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

181 pacienți s-au prezentat în urgență în prima zi de Crăciun la Spitalul Județean Timișoara

În prima zi de Crăciun, Serviciul de Urgență al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a înregistrat o activitate intensă, specifică sărbătorilor...

Undă verde pentru regenerarea urbană a zonei Piața Traian din Timișoara. Peste 14 milioane de euro, fonduri nerambursabile, vor fi investiți în proiect

Cartierul istoric Fabric din Timișoara se va transforma radical în următorii ani, în urma unei investiții ample, realizate cu ajutorul Programului Regional Vest. Patru...

Citește și :