Primul eșec din play-out a coborât-o pe ACS Poli pe loc retrogradabil. Violeții au pierdut duminică la Craiova, scor 0-1, și sunt penultimii în clasament.
Punctele irosite prostește în etapa precedentă își arată importanța după primul eșec al lui Poli din play-out. A fost suficientă o înfrângere pentru ca timișorenii să cadă două locuri în clasament și să ajungă pe o poziție retrogradabilă, ajutați și de celelalte rezultate ale etapei.
La fel ca în toate meciurile din play-out, Poli și-a propus un punct pe terenul lui CSU Craiova însă jocul a pedepsit-o. Un punct pe care Poli l-ar fi meritat după aspectul jocului. Florin Marin se întoarce acasă cu traista goală și misiunea salvării de la retrogradare devine mult mai grea.
O primă repriză modestă în ceea ce privește ocaziile de poartă. S-a jucat puțin fotbal și pentru că elevii lui Florin Marin s-au concentrat doar pe conservarea rezultatului de egalitate. Ca atare singura ocazie de gol din primele 45 de minute de joc a venit în minutul 34 când incursiunea lui Ivan s-a încheiat cu un șut din unghi deviat în bara din dreapta lui Strauss.
Partea a doua a avut cu totul alte coordonate. Gazdele au avut prima situația de a marca la lovitura liberă executată periculos de Zlatinski. În minutul 50 Poli și-a arătat colții după un contraatac finalizat cu un șut imprecis a lui Hernandez din 10 metri. Nouă minute mai târziu Elek a executat bine o lovitură liberă de la 17 metri însă portarul Craiovei a evitat golul.
Cea mai mare ocazie a bănățenilor am notat-o în minutul 69, Ovidiu Popescu a nimerit bara transversală din interiorul careului. Nu a marcat mijlocașul timișorenilor, avea să o facă la faza următoare Nuno Rocha. Jucătorul Craiovei a finalizat ca la antrenament o așezare făcută în fața porții de Măzărache: 1-0.
Oaspeții s-au luptat să marcheze golul egalizator însă în ultimele 20 de minute și-au creat o singură ocazie de gol, prin Bărbuț. Vitezistul lui Poli a citit o pasă înapoi a gazdelor și a scăpat singur în careul advers însă nu a nimerit ținta. Același Bărbuț a fost ținut la o fază identică, în prelungiri, de Iliev dar nu a scos decât o eliminare pentru căpitanul gazdelor. Final 1-0.
ACS Poli: Strauss – Belu (67 – Suarez), Torres, Scutaru, D. Popescu (79 – Henrique) – Melinte, Llorente – Zicu (46 – Bărbuț), Hernandez, Ov. Popescu – Elek.
Florin Marin: ”O presiune în plus pentru toți în acest moment. Am avut 4 ocazii mari de a înscrie și nu am reușit să marcăm. Golul a făcut diferența. Lupta este foarte strânsă, suntem la un punct de ei (nr. Chiajna și Voluntari). Este suficient să câștigăm un singur meci și trecem peste ei. Avem atitudine bună în fiecare meci.”
Cristi Bărbuț: ”Suntem supărați pentru rezultat. Suntem dezamăgiți că nu am reușit mai mult pe final. Toate meciurile sunt grele ce vor urma, trebuie să ne pregătim bine pe pauza asta care vine. Ne gândim din ce în ce mai mult la retrogradare, trebuie să facem cât mai multe puncte să ieșim din situația asta.”
Poli are 10 zile să strângă din nou rândurile înaintea următorului meci de campionat. Meciurile naționalei cu Lituania și Spania întrerup Liga I, astfel că până la următorul duel, cel de acasă cu Petrolul Ploiești, se pot face unele schimbări…