Timișoara are unul din cele mai vechi sisteme de transport în comun din Europa. Este un fapt binecunoscut de cei mai mulți dintre concetățenii noștri. De la tramvaiul cu cai până la actualele Armonia este cale destul de lungă. Dar, totuși, cerințele cetățenilor nu sunt îndeplinite decât în măsură destul de redusă.
Prima și cea mai serioasă problemă cu care se confruntă călătorii este cea a nepredictibilității unei călătorii, chiar și în cazul celor mai scurte. Dacă trebuie să mai schimbi două sau chiar trei mijloace de transport, de multe ori o poți numi o zi ratată. Mult lăudatul sistem de urmărire prin GPS și panourile din stații mai mult îi încurcă decât îi ajută pe călători. Frecvența dintre tramvaie nu de puține ori este afișată ca fiind de 35 sau chiar 40 de minute. Caz în care o iei la pas, dacă poți. Alteori, afișajul lipsește cu desăvârșire.
Curățenia din mijloacele de transport lasă și ea de dorit. La asta contribuie și nivelul de civilizație, precar al unor călători.
În plus, sistemul de ticketing este unul defectuos, atrag atenția Tiberiu Simionaș și echipa USR Timișoara, care monitorizează transportul public din oraș. Conform unei analize a acestora, POS-urile rămân des fără hârtie sau cardurile de transport apar în sistem ca invalidate sau având fonduri insuficiente (deși în contul aferent cardului există sume suficiente pentru plată). În ambele situații, controlorii solicită cetățenilor să coboare la prima stație pentru a le aplica o amendă, chiar dacă respectivii călători nu au greșit cu nimic.
Mai mult, în Timișoara ți se cere buletinul la fiecare încărcare a cardului de transport. În Timișoara nu poți reîncărca acest card fără să prezinți cardul de identitate. Înainte cu câțiva ani nu se cerea așa ceva decât dacă doreai să beneficiezi de reducerea de 20% aferentă abonamentului (sau de reducerea de 50% pentru elevi sau studenți dacă se prezintă carnetul de elev vizat la zi).
De ce? Oare baza de date a STPT-ului mai funcționează? Există probleme cu sistemul de ticketing? Există suspiciunea că STPT are nevoie de CNP-urile călătorilor deoarece nu își mai poate folosi baza de date în corelație cu cardurile emise. Dacă aceasta este situația, rugăm STPT-ul să ne prezinte situația sistemului de ticketing cât și soluțiile pentru a intra în normalitate, spun cei de ma USR.
În cazul biletelor emise prin POS-urile din mijloacele de transport, STPT plătește 5% din prețul biletului comision către instituția bancară care ne aduce automatele de plată. În 2018, au fost vândute 4.398.662 de bilete și 14.788 legitimații de o zi.
Dacă toți distribuitorii de bilete de transport cer 5% din vânzări, ajungem la plăți către aceștia de 219.933 lei/an – pentru bilete și 8.873 lei/an pentru legitimații de o zi. În total, 228.805 lei cheltuiți pe comisioane pentru vânzarea biletelor. Cu această sumă s-ar putea cumpăra aproximativ 17 automate de eliberare bilete/carduri, care să aibă și funcția de reîncărcare a cardurilor și emiterea abonamentelor. Grupul care monitorizează transportul public din oraș le recomandă reprezentanților STPT să se inspire de la omologii lor din București pentru îmbunătățirea serviciilor oferite călătorilor.
Iată cum procedează societatea de transport din Capitală:
-Reîncărcare online – pe bază de user și parolă, se poate folosi pentru reîncărcarea portofelului electronic sau a abonamentului;
-Reîncărcare prin ATM – se folosesc ATM-urile bancilor pe post de automate de reîncărcare;
-Plata prin SMS;
-Plata cu card-ul DUAL – BCR/STB, BRD/STB. (aceste carduri funcționează atât ca și carduri bancare, cât și ca portofel electronic pentru a servi direct ambelor scopuri)
La fiecare propunere am specificat că suntem deschiși la colaborare, dar Primarul Timișoarei nici nu vrea să audă de automate pentru bilete, cartele și soluții noi pentru serviciul de reîncărcare a cardurilor, susțin cei de la USR, care adaugă că Bucureștiul a demonstrat că acest sistem informatic poate funcționa foarte bine, iar marea noastră problemă în Timișoara este dezinteresul companiilor primăriei.
STPT are nevoie de o viziune modernă, iar timișorenii trebuie să aibă parte de instituții și companii publice profesioniste, care colaborează atât între ele, cât și cu cetățenii. Altfel, rămânem cu practicile și realitățile secolului XX.
