Sistemul de sănătate în opinia unui medic: „Plicul nu va dispărea. Spitalele prin care colcăie microbii. Posturile se vor da tot pe pile”

820

Vasi Rădulescu, medic cardiolog și fondatorul leapșadesănătate.ro, un proiect de educație medicală în care toate materialele sunt scrise de medici și sunt destinate publicului larg, scrie, într-o postare pe Facebook, despre problemele care, potrivit acestuia, rămân nerezolvate în sistem, după ce salariile unora dintre cadrele medicale au crescut. „Plicul nu va dispărea. Managerii vor continua să renoveze de formă secțiile. Vor rămâne spitalele prin care colcăie microbii. Exportul paralel de medicamente va continua să funcționeze la cote înalte. Posturile în spitale se vor da tot pe pile”, susține Vasi Rădulescu.

Postarea lui Vasi Rădulescu:

„Scriam asta anul trecut. A rămas totul valid:

Se tot aude că se vor mări salariile medicilor din 2018. Rezidenții vor primi 1200 de euro, iar primarii vor ajunge chiar la 3-4 mii de euro. E minunat.

Dar haideți să plonjăm mai adânc în problemă.

Pentru cei deja ancorați în sistem, sigur că toate creșterile astea vor fi bine primite și bine meritate. Pentru ceilalți, jale.

Plicul nu va dispărea, însă. E nevoie de mulți ani pentru asta.

Umilințele nu vor dispărea. Profesorul poate șterge pe jos cu rezidentul sau specialistul. Șeful pe chirurgie poate primi în sală pe cine vrea.

Rezidentul, dacă suportă bine toate atacurile și lipsurile, terminându-și pregătirea în țară, nu va avea loc în spital pentru că, oricât de bun ar fi el, acolo TREBUIE să rămână altcineva. Iar posturile scoase încă de la examenul de rezidențiat sunt mult prea puține.

Cine intră pe bune în spitalul de stat, prin mari sacrificii și cu mari frustrări, urmează să fie ostracizat de ceilalți, de grupurile bine sudate și prea puțin asudate.

Birocrațiile absurde nu vor dispărea. Stai două luni pentru un certificat. Faci cinci drumuri pentru o schimbare de stagiu. Toate astea se pot implementa online.

Managerii care își bat joc de spitale vor continua să renoveze de formă secțiile, vor deconta bijuteriile iubitelor pe banii spitalului, vor măslui achizițiile, își vor pune apropiații prin orice poziție.

Posturile în spitale se vor da tot pe pile, cu examene trucate, anunțate peste noapte, dedicate persoanei care TREBUIE să ocupe postul.

Mulți medici cu activitate didactică se vor ocupa prost de studenți, pentru că în timpul lucrării practice ei trebuie să consulte și 30 de pacienți. Nu e neapărat vina lor, dar așa s-a perpetuat sistemul, cu studenți care sprijină pereții și asistenți care își văd de pacienți.

Lipsa protocoalelor clare va continua să facă victime.

Nu se vor întoarce în țară medicii plecați, pentru că în țările din vest, pe lângă bani frumoși, primesc civilizație, respect, stat de drept.

Privatul se va da peste cap, neputând concura cu statul. Când Casa dă doi lei pe punctul de consultație și multe clinici private au contract cu Casa, clinica nu va putea plăti medicul cu 4000 de euro pe lună. Medicul acela nu își va găsi loc la stat și va pleca din țară.

Vor rămâne prin sistem toate figurile triste care și-au văzut mereu de interesele meschine.

Exportul paralel de medicamente va continua să funcționeze la cote înalte.

Politicile defectuoase (exemplu cea de vaccinare) vor persista.

Statul va continua să aibă mari probleme cu gestiunea unor crize. Accidente, citostatice, alte medicamente, vaccinuri – statul e mereu luat prin surprindere. Statul nu pare pregătit, nu anticipează, el stă și reflectează post-mortem, post-eveniment, post-criză.

Vor rămâne spitalele prin care colcăie microbii, șobolanii, gândacii.

Încrederea pacienților în medici și-n sistemul de sănătate tot în diminuare va fi.

Lista poate continua.

Zic și eu, ca un umil medic ce mă aflu.”

sursa: hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.