2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș dă drumul la proteste

O primă acțiune va avea loc, mâine, în fata Prefecturii Timiș. Acțiunea se va desfășura în intervalul orar 13-14, iar la ea vor participa sindicaliști din educație, afiliați la respectivul sindicat

Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar al județului Timiș, reprezentat prin președinte profesor Virgil POPESCU, vă supune atenției următoarele probleme:

  1. a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017;
  2. b) adoptarea actelor normative pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
  3. c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
  4. d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor drepturi;
  5. e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
  6. f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
  7. g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  8. h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
  9. i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Cât ar putea plăti locuitorii Timișoarei pentru taxe și impozite începând cu 2025? Acordul comun va fi supus la vot astăzi

Consiliul Local se va întruni luni, 23 decembrie, de la ora 17:00 pentru a supune la vot planul final referitor la taxele și impozitele...

Citește și :