Sindicatele din învățământ solicită partidelor din coaliția guvernamentală să declare public dacă susțin sau nu un acord privind Educația

70

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” solicită partidelor din coaliția de guvernare să declare public dacă susțin sau nu învățământul românesc, având în vedere refuzul Prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, de a semna un Acord cu federațiile sindicale din învățământ, deși în urmă cu două săptămâni a susținut un asemenea pact.

După întâlnirea cu Premierul din data de 21 ianuarie 2022, am sperat că, în sfârșit, Guvernul condus în prezent de un general al Armatei Române își va schimba atitudinea față de sistemul educațional, subfinanțat de 30 de ani. Comunicatul Guvernului din ziua întâlnirii a venit să ne întărească speranța cu care am ieșit de la discuțiile avute cu reprezentații Executivului, în frunte cu Premierul. În comunicatul Guvernului din data de 21 ianuarie 2022, se spune, printre altele:

Dialogul este calea pentru a găsi măsuri echilibrate. În colaborarea cu dumneavoastră plecăm de la dorința comună de a susține prestigiul dascălilor, de a motiva cadrele didactice și de a plăti corect munca fiecărui angajat din sistemul de învățământ pentru a avea, în viitor, oameni bine pregătiți și educați. Consultările vor fi coordonate, la nivelul Guvernului, de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu participarea ministerelor Muncii și Finanțelor și vor avea în vedere identificarea de soluții și termene de aplicare ale acestora, ca răspuns la problemele semnalate de sindicatele din domeniu. Pe termen scurt, sunt avute în vedere soluții pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, plata eșalonată a drepturilor salariale, clarificări privind aplicarea unor sporuri și suplimentarea personalului nedidactic și didactic auxiliar, în raport cu nevoile corect identificate în sistemul național de învățământ. Termenul asumat pentru finalizarea negocierilor și asumarea de către Guvernul României pentru un acord cu reprezentanții federațiilor sindicatelor reprezentative din învățământ este 4 februarie 2022.

Timp de aproape două săptămâni, am așteptat draft-ul documentului promis.  Când am văzut că niciun ministru nu ne invită la negocieri, am venit noi cu o propunere de acord,  pe care am înaintat-o ministrului Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, în urmă cu o săptămână. În aceste ultime zile, am discutat de mai multe ori cu ministrul Educației, în calitatea sa de coordonator al grupului de negociere, solicitându-i informații despre stadiul discuțiilor de la nivelul Guvernului privind acordul. De fiecare dată, ni s-a transmis că se negociază cu miniștrii de resort.

De fapt, la nivelul Guvernului, s-a decis că acest acord nu este unul de interes. Spunem asta, deoarece ieri, 4 februarie 2022, când Acordul ar fi trebuit semnat de Prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă, am aflat că, în realitate, Guvernul nu mai dorește parafarea unei astfel de înțelegeri. Ni s-a oferit, în schimb, posibilitatea de a încheia un acord cu ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu.

Dincolo de posibilele bune intenții ale ministrului Educației, un astfel de acord nu ar avea nicio valoare. Am avut până în prezent mai multe acorduri semnate de prim-miniștri, care însă nu au fost respectate în totalitate. Ce garanții putem avea că un astfel de acord, asumat doar de un ministru, va fi și implementat?

Având în vedere perioada grea prin care trecem, considerăm că o escaladare a conflictului din Educație poate aduce mari prejudicii chiar celor pe care încercăm cu toții să-i protejăm: copiii.

De aceea, solicităm ferm ca, până luni, 7 februarie 2022, președinții partidelor aflate la guvernare să declare public dacă susțin sau nu un acord privind Educația.

De asemenea, considerăm că Prim-ministrul României trebuie să iasă public și să justifice ceea ce s-a întâmplat, deoarece această atitudine este o jignire adusă salariaților din învățământ!

A venit momentul să spunem STOP DEGRADĂRII ȘCOLII ROMÂNEȘTI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.