Sindicaliștii din Caraș-Severin au protestat în fața Prefecturii. Foto

116

Prefectura Caraș-Severin a fost pichetată, marți, de către sindicaliștii CNS Cartel Alfa din Caraș-Severin, aceștia fiind nemulțumiți de intenția Guvernului de a trece sarcina fiscală legată de muncă, de la angajator, în totalitate la salariat, începând cu 1 ianuarie 2018.

În fața sediului Palatului Administrativ, liderii Cartel Alfa, alături de câțiva zeci de membri ai sindicatului, prezenți în Centrul Civic, au prezentat urmările negative ale aprobării legii menționate și anume: scăderea veniturilor nete din muncă, eliminarea răspunderii sociale a angajatorilor, desființarea fondului de şomaj şi scăderea sustenabilităţii sistemului de pensii.

”Am convingerea că această lege nu este dată pentru cetățenii României, e dată doar pentru firmele multinaționale care în momentul de față fac regulile în România”, a precizat Marian Apostol, lider Cartel Alfa.

Totodată, modul în care vor fi afectați salariații dacă aceste măsuri vor intra în vigoare a fost curpins într-o scrisoare de protest pe care liderii de sindicat au înmânat-o prefectului Matei Lupu. Marian Apostol a mai precizat că această lege dată de către Guvern este una ostilă sindicatelor, care sufocă orice inițiativă a acestora, de la organizare până la negocierea drepturilor salariaților. Sindicaliștii au cerut şi modificarea Legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii şi încheierea Contractelor colective de muncă. Un protest mult mai amplu este programat pe data de 4 octombrie, de la ora 11:00, la Bucureşti.

protest cartel alfa cs protest cartel alfa cs1 protest cartel alfa cs2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.