Sindicaliştii de la Termocentrala Mintia din Hunedoara ameninţă cu oprirea lucrului şi solicită întocmirea unui program de închidere

100

Sindicaliştii de la Termocentrala Mintia din judeţul Hunedoara, solicită întocmirea unui program de închidere a termocentralei şi ameninţă cu oprirea lucrului, începând din 18 august, ca urmare a neplăţii dreptului salarial pe ultimele cinci luni.

”Ca urmare a situaţiei financiare critice în care se află Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA, a neplăţii integrale a drepturilor salarial pe ultimele cinci luni şi a lipsei de siguranţă a locurilor de muncă, starea de nemulţumire a salariaţilor din cadrul Termocentralei Mintia se accentuează de la o zi la alta, lucru ce a culminat cu o serie de proteste spontane în ultima perioadă”, se arată într-o scrisoare pe care Cristian Iştoc, preşedintele Sindicatului Solidaritatea, a transmis-o, marţi, Serviciului Român de Informaţii şi Direcţiei Judeţene de Informaţii Hunedoara.

În document se arată şi care sunt nemulţumirile energeticienilor care ameninţă, totodată, că vor opri lucrul.

”Atragem atenţia asupra hotărârii luate de salariaţi în urma protestului spontan care a avut loc la data de 29.07. 2020, transmis de organizaţiile sindicale către Guvern, MEEMA, Instituţia Prefectului, condus de S. CEH SA, prin adresa nr. 124/29.07.2020 (respectiv nr. 39/29.07.2020), în care se comunică intenţia salariaţilor de a opri lucrul la data de 18.08.2020, şi solicitarea de întocmire a unui program de închidere a Termocentralei Mintia cu asigurarea măsurilor de protecţie socială. Acest ultimatum a fost dat în lipsa unui Program de reorganizare, restructurare a  S. CEH SA, în lipsa unei transparenţe guvernamentale faţă de salariaţii termocentralei şi reprezentanţii lor cu privire la siguranţa locurilor de muncă”, se mai arată în textul scrisorii.

Sindicatul Solidaritatea din cadrul Termocentralei Mintia anunţă că nu îşi asumă responsabilitatea declanşării unui conflict colectiv de muncă, prin urmare solicită intervenţia organelor abilitate ale statului pentru a evita sistarea activităţii centralei.

Aproape 100 de angajaţi ai Termocentralei Mintia au participat în data de 29 iulie a.c. la un protest spontan. Ei cereau atunci drepturile restante pe ultimele 4 luni, tichete, decont transport, ajutor încălzire.

”Având în vedere manifestaţia spontană, din data de 29.07.2020, a angajaţilor termocentralei Mintia, pe fondul neacordării drepturilor de natură salarială, a incertitudinii în ceea ce priveşte viitorul acestui producător de energie electrică şi termică, şi respectiv a locurilor de muncă, au fost punctate următoarele solicitări: Acordarea drepturilor restante până la data de 18.08.2020; Crearea unui cadru legal care să permită continuarea activităţii în condiţii normale”, se arăta în scrisoarea transmisă de Sindicatul Liber Independent Electrocentrale Deva-Mintia şi Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, către Guvern, Ministerul Economiei, Prefectura Hunedoara şi Complexul Energetic Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.