Sînandrei sau Sânandrei? Cum se va folosi de acum litera „î” în denumirile localităţilor

214

E oficial! Toate localităţile vor folosi în denumirea lor litera „â” în locul literii „î”. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care stipulează că toate localităţile vor folosi în denumirea lor litera „â” în locul literii „î”, conform regulilor Academiei, astfel că actele de identitate, paşapoartele sau permisele de conducere vor fi modificate conform acestei grafii dacă adresa include o astfel de localitate.

„Proiectul a fost adoptat de Parlament în vară, iar şeful statului a reclamat la scurt timp la Curtea Constituţională un amendament iniţiat de UDMR şi acceptat de actuala majoritate de guvernământ, prin care este interzisă orice modificare a limitelor teritoriale ale judeţelor, oraşelor, comunelor şi satelor cu scopul sau efectul schimbării ponderii cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale. În cele din urmă, Iohannis a fost nevoit să promulge legea”, arată profit.ro.

Măsura a fost propusă de PSD în contextul în care unor localităţi le-a fost schimbată, după 1989, prin lege, grafia numelui, fiind înlocuită litera „î” cu „â”, dar în cazul multor altor localităţi nu există vreun act normativ care să prevadă această modificare.

În Anexa la Legea nr. 2/ 1968 privind componenţa unităţilor administrativ teritoriale, numele localităţilor a fost modificat doar în cazurile particulare în care acestea au fost actualizate prin lege. De exemplu, în 1994, oraşul Cîmpulung a devenit prin lege municipiul Câmpulung, iar, în 2003, satul Sînnicolau Român, din judeţul Bihor, a devenit comuna Sânnicolau Român, astfel de modificări fiind frecvente în legislaţie.

Folosirea grafiei cu „â” nu era, însă, generalizată, astfel că dacă în judeţul Bihor avem Sânnicolau Român, întâlnim de asemenea şi Sînmartin sau Sîntandrei, care apar doar pomenite în două feluri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.