4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Siegfried Mureșan are de cheltuit 158 de miliarde de euro-VIDEO

Europarlamentarul Siegfried Mureșan s-a aflat în Timișoara pentru o scurtă vizită. A profitat de această ocazie să se întâlnescă cu tinerii dornici să afle cât mai multe despre politica la nivel european. Întâlnirea s-a dorit a fi una informală bazată pe discuții libbere despre situația în care se află țara. Au participat, de asemenea, și candidații formațiunii Mișcării Populare la alegerile parlamentare ce bat la ușă peste o săptămână.

Siegfried Mureșan nu este la prima vizită în orașul nostru, până acum a făcut-o destul de des. Fiind de loc din Hunedoara oricum este familiarizat cu problemele zonei de vest a țării. La actualele alegeri nu va candida, deci se află în postura de a fi destul de relaxat și a putea vorbi fără implicare personală în actuala campanie.

Mureșan este adeptul implicării de tânăr în politică, dar obligatoriu cu o pregătire profesională cât mai solidă pentru a nu putea fi influențat de jocurile politicianiste. Crede că este calificat pentru a reprezenta țara în Parlamentul European, deoarece a lucrat o vreme acolo ca funcționar, deci cunoaște lucrurile din interior. Acum să află în situația de a fi în două comisii de specialitate, și anume cea de afaceri economice și monetare și în comisia de buget. În aceste comisii se iau toate deciziile despre fondurile europene. Pentru prima dată, Comisia europeană a desemnat un român raportor general și negociator șef pe tot bugetul pe anul următor.

158 de miliarde de euro se află pentru prima dată pe mâna unui român ce are misiunea de a gestiona acesti bani cât mai judicios. Politicianul militează pentru o bună pregătire a tinerilor ce acum pot profita de mobilitatea forței de muncă și de a se adapta pe piețele din tot continentul. În această perioadă, lucrurile devin destul de tulburi. Se ridică mulți lideri extremiști ce ar dori atomizarea structurilor comune. Așa că e important de a păstra unitate construcției comune ce oferă mai multe avantaje decât neajunsuri. Astfel, avem premise de dezvoltare, fonduri europene extrem de mari ce trebuie cheltuite cu discernământ. Doar împreună vor funcționa instituțiile la nivelul cerut în perioada asta. Doar în comun se poate beneficia de oportunitățile de studiu, de muncă și de afaceri la nivel internațional. Trebuie dezvoltat acel cadru de încredere în care tineriii pot dezvolta afaceri de tip IMM și de a deveni noi investitori. Pornirea sau dimpotrivă închiderea unei firme ar trebui să fie extrem de facilă pentru oricine. Nu mai trebuie nimeni să se împiedice în stive de acte, cele mai multe inutile.

Mureșan a promis personal ajutor tuturor ce au întrebări punctuale și cât mai concrete despre legislația în vigoare și actele necesare pentru accesarea diverselor tipuri de fonduri. Cel mai mare sprijin merită sectorul privat, deoarece acesta este cel mai dinamic și produce atât de necesarele noi locuri de muncă. Inovarea, cercetare și infrastructura sunt domeniile prioritare în viziunea europarlamentarului. Aici îndeamnă pe toți să încerce să se dezvolte. Trebuie produse bunuri cu valoare adăugată cât mai mare, pentru care să existe cerere pe piețele internaționale.

Concluzionând, a promis că acesta va fi proiectul principal la care va lucra în viitorul an, de a folosi cât mai bine fondurile europene, să ajungă cât mai mulți bani la tineri, la sectorul privat, la micile întreprinderi, dar și crearea de noi locuri de muncă, reducerea șomajului în rândul tinerilor printr-o pregătire profesională mai apropiată de cererea de pe piața de muncă. Nu se mai dorește școlarizarea și specializarea fără nevoie pe piață. Dar acești bani ce va încerca să-i direcționeze către țară trebuie absorbiți corect și legal de administrațiile locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :