Poliţiştii de frontieră de la Oraviţa au depistat, vineri dimineaţă, în județul Caraș-Severin, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră, cinci cetăţeni somalezi care încercau să intre ilegal în România, pe frontiera verde.
Persoanele nu îşi justificau prezenţa în zonă, astfel că au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că sunt cetăţeni somalezi, patru bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 16 şi 45 de ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe pentru cercetarea în comun a evenimentului şi punerea în aplicare a acordului de readmisie.