Vinerea, ca de obicei, la sediul Uniunii Scriitorilor din Timişoara are loc, timp de o oră, şedinţa de cenaclu a scriitorilor timişoreni, unde îşi prezintă creaţiile autori de pe toate meleagurile, deoarece sunt bineveniţi şi cei din alte zone sau chiar din străinătate, în faţa unor critici de seamă ai literaturii, dar şi a unui public cititor, deosebit.
Acum, am avut onoarea, şi mai ales deosebita bucurie, de-ai fi alături, într-o sală arhiplină, scriitoarei Liliana Ardelean, care ne-a încântat cu recenta sa creaţie literară, fiind vorba despre romanul „Regina deportată”.
O carte despre trecerea noastră prin viaţă, despre trecerea noastră prin timp, odată cu timpul, despre bucurii, dar şi despre lacrimi, despre naştere, dar şi despre moarte, despre lupta cu viaţa şi despre adaptarea vieţii, la o nouă viaţă.
De ce, la o nouă viaţă? Fiindcă e vorba de marea deportare a românilor în Bărăgan. Despre începuturile unei noi vieţi. Case de văiugă. Case de chirpici. Mai bine zis, colibe. Fiindcă plecai cu o caruţă, sau un car, în care aruncai strictul necesar, lăsând în urma ta agoniseala de o viaţă.
Acţiunea acestei cărţi ce are peste 400 de pagini şi cinci mari capitole, se petrece începând cu începuturile comunismului, cu anii 1946-1947, deportările de prin 1950-1951, viaţa de atunci a satului bănăţean, mai exact Satchinez, vieţile oamenilor, liniştea satului tulburată de izul comunist, cu nunţi şi cu baluri.
Da, şi cu baluri, findcă este nevoie şi de distracţie, chiar dacă vremurile de atunci erau foarte tulburi, când nu numai moşierii ci şi ţăranii ceva mai înstăriţi şi-au pierdut pământurile.
Anul 1951, cu bou–vagonul spre „Siberia României – Bărăganul”, un loc sterp între capitală şi ţărmurile Mării Negre, care a fost în scurt timp populat cu cei deportaţi din întreaga ţară.
Aici au fost duşi ţăranii înstăriţi, chiaburii, meşteşugarii şi negustorii, lăsaţi în plin câmp în apropierea iernii, şi care, așa cum au putut, şi-au înjghebat o cameră şi o tindă din văiugă pentru a putea trece peste iarna ce îi aştepta, începând acolo o nouă viaţă păziţi de miliţieni. Unii au murit, alţii s-au născut, s-au format familii, acolo ducându-şi în continuare viaţa. Aşa s-a întâmplat şi cu eroina acestei cărţi, care, atât ea cât şi baiatul cu care era prietenă au ajuns să fie deportaţi, aceştia trăgându-se din părinţi mai înstăriți (chiaburi), și care, înainte de toate, la un bal al liceenilor a fost numită „Regina balului”. De aici şi titlul de „Regina deportată”.
Romanul „Regina deportată”, este o mărturie în timp despre oameni şi destine, viaţa şi experienţele vieţii, care luate şi purtate de ape tulburi, au ştiut să răzbată şi să iasă la liman poate mai puternici decât la început. Unii dintre aceștia pe atunci copii, mai trăiesc şi în ziua de azi, şi îşi amintesc cu lacrimi în ochi despre ce au văzut, cu ochii copilăriei.
„Regina deportată”, este un roman de dragoste despre doi tineri elevi, băiatul la Loga, fata la „Carmen Silva”, în perioada anilor patruzeci şi,…. cincizeci şi,…
Istoria face ca ambii să fie copiii unor părinţi înstăriţi, care nu puteau face parte din noua societate socialistă, fiind deportaţi. (…..) În roman am încercat să fac o paralelă între trei generaţii bunici, părinţi şi copii, care au fost aruncaţi pur şi simplu în câmp. Am creionat toate aceste trăiri atât ale tinerilor ce îşi continuau povestea lor de dragoste, dar şi a celor mai în vârstă care îşi duceau traiul cu dorul de acasă. Cei tineri s-au acomodat cu noul stil de trai, închegându-şi acolo o viaţă nouă, cu voie bună, cu petreceri, chiar şi atunci când frământau în picioare imala pentru a face cărămăzile cu care si-au construit colibele de chirpici. Cei mai în vârstă sufereau de pe urma deportării, având probleme cu acomodarea pentru a putea supravieţuii” a spus autoarea Liliana Ardelean.
Regina nu e alta decât eroina principală, eleva ce a devenit domnişoară, și care în perioada liceului ajunge regina balului, dar mai ajunge regină şi la un alt bal, organizat după deportarea lor, datorită frumuseţii ei. Dar această regină ce fusese în „exil” a revenit acasă, şi trăieşte şi în ziua de azi, are 87 ani, şi cu lacrimi în ochi îşi aminteşte de vremurile respective.
Acum vă invit să aflați şi părerea unui critic : „Cartea Lilianei Ardelean este fără îndoială un roman-eveniment, un roman care, în pofida aparenţelor, nu este unul istoric şi nici unul de reconstituire, nu este un roman document, el intră perfect în perimetrul literaturii, fiind ,înainte de orice, un roman de dragoste, ce are ca fundal evenimentele tragice din 1951, când a avut loc deportarea bănăţenilor în Bărăgan. În acelaşi timp este un roman şi despre familia bănăţeană, despre tradiţii, despre un anume fel de a fi în istorie, de a rezista şi, mai cu seamă, de a supravieţuii. Un roman cu o construcţie spectaculoasă, un roman cu personaje care devin memorabile, personaje ce devin exemplare în sens etimologic, adică sunt exemple de urmat, deoarece niciodată speranţa nu trebuie să moară.” a spus Marian Odangiu.
Mihaela Păunescu